Unitate industrială finalizată la Târnăveni, investiție de 140 milioane euro
Multinaționala Knauf Insulation a investit 140 de milioane de euro, la Târnăveni, județul Mureș, în cea mai modernă fabrică a grupului din Europa Centrală și de Est, unde vor fi create peste 100 de noi locuri de muncă.
Producătorul de vată minerală Knauf Insulation, parte a Grupului Knauf, a finalizat construcţia fabricii de la Târnăveni, judeţul Mureş, anunțată ca fiind cea mai modernă unitate de producţie a companiei din Europa Centrală şi de Est, ce va fi inaugurată până la finalul anului şi ,,care urmează să permită un răspuns mai eficient la cererea de materiale termoizolante din regiune”.
Proiectul a demarat la începutul anului 2023 şi a fost finalizat conform planificării, în primăvara acestui an. Ulterior, au fost implementate şi procesele de dotare şi echipare a fabricii de vată minerală de sticlă cu tehnologii de ultimă generaţie, investiţia totală ajungând la aproape 140 milioane de euro, potrivit datelor transmise marţi de companie.
Noua fabrică va fi gata de producţie până la finalul lui 2024, cu obiectivul de a asigura o producţie anuală de aproximativ 75.000 de tone de vată minerală, ce va deservi atât necesarul intern, cât şi celelte pieţe Knauf Insulation din regiune.
“În a doua jumătate a anului, inaugurăm noua unitate Knauf Insulation din România. Este o reuşită remarcabilă a echipei, care va transforma Târnăveniul într-o locaţie cheie pe harta producţiei internaţionale de vată minerală de sticlă”, arată, într-un comunicat, Adrian Garofeanu, Director General al Knauf Insulation România şi Bulgaria.
Potrivit acestuia, noua fabrică va avea o capacitate de producţie de peste 100 milioane metri pătraţi şi va angaja peste 100 de persoane, de la muncitori calificaţi, la ingineri automatizare sau mentenanţă.
Knauf Insulation a preluat în martie 2022 fosta fabrică de vată minerală Gecsat S.A. din Târnăveni, iar ulterior a investit peste 4 milioane de euro în modernizarea şi retehnologizarea acesteia. Concomitent, după obţinerea tuturor avizelor, în ianuarie 2023 Knauf Insulation a demarat construcţia unei noi fabrici, de la zero, în proximitatea fostei Gecsat.
De construcţie s-a ocupat compania Kesz, cu acţionariat din Ungaria. Pentru acest proiect, în 2022 Knauf Insulation a aplicat pentru un ajutor de stat în valoare de 90 de milioane de lei, pentru care a şi fost acceptată.
Compania a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 123,5 milioane de lei, în scădere cu 11% faţă de anul precedent, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. Knauf Insulation a raportat însă pierderi de aproape 31 de milioane de lei, iar numărul mediu de angajaţi a fost 86 anul trecut, cu 15 mai mulţi decât în 2022.
În prezent, Knauf Insulation are două centre logistice în România, la Bucureşti şi la Curtici (judeţul Arad), pentru a aproviziona piaţa locală. Fabrica nouă va funcţiona şi ca depozit, astfel că grupul german nu ia în calcul extinderea reţelei de spaţii logistice.
La nivel mondial, Knauf Group, fondat în 1932, are peste 41.000 de angajaţi care lucrează în peste 90 de ţări şi peste 300 de fabrici.