Bulai dă în judecată SNSPA: se consideră concediat abuziv!

Alfred Bulai, fost profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), a decis să dea în judecată instituția, contestând desfacerea contractului său de muncă. Această acțiune vine după ce Bulai a fost acuzat de hărțuire sexuală și folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, iar Comisia de Etică a SNSPA a hotărât să-l concedieze, în urma mai multor plângeri depuse de studente. Deși reținut de procurori pe 4 septembrie, Bulai continuă să lupte în instanță împotriva deciziei universității, susținând că desfacerea contractului ar fi fost abuzivă.

Cristian Pîrvulescu, decanul Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA, a confirmat faptul că universitatea a primit o notificare oficială din partea lui Bulai, semnalând astfel începutul unei proceduri juridice. În ciuda gravității situației, universitatea este constrânsă să adopte o poziție rezervată în declarațiile publice, dată fiind acțiunea în instanță. Totuși, acest caz ridică o serie de întrebări legate de responsabilitatea profesorilor universitari, de protecția victimelor și de imaginea universităților în fața unor astfel de scandaluri.

Bulai vs. SNSPA: caz de justiție sau strategie de apărare?

Din perspectiva strict legală, acțiunea lui Alfred Bulai împotriva SNSPA este, la prima vedere, o încercare de a se apăra pe plan juridic și profesional. El susține că desfacerea contractului său de muncă a fost abuzivă, deși Comisia de Etică a SNSPA a primit zece sesizări care documentează comportamentul său neadecvat. La baza hotărârii de concediere a stat tocmai încălcarea mai multor articole din Codul de Etică al universității, ceea ce face ca acțiunea lui Bulai în instanță să pară mai degrabă o mișcare disperată pentru a salva ce se mai poate din cariera sa academică.

Însă această acțiune nu poate fi privită doar ca o simplă dispută între un profesor și instituția la care a predat. Ea aduce în discuție o problemă mult mai largă și mai importantă: hărțuirea sexuală în mediul universitar și felul în care sistemul tratează aceste cazuri. Faptul că Bulai a ales să-și conteste concedierea reflectă o atitudine des întâlnită printre cei care se află în poziții de putere: un refuz de a accepta responsabilitatea și o dorință de a controla narațiunea chiar și în fața dovezilor incriminatorii.

Hărțuirea sexuală în mediul universitar: o problemă sistemică

Cazul lui Alfred Bulai nu este unic. Hărțuirea sexuală în universități este o problemă răspândită, care afectează nu doar victimele directe, ci și imaginea instituțiilor de învățământ superior. Profesorii universitari dețin o poziție de autoritate, ceea ce le conferă o putere semnificativă asupra studenților. Această putere poate fi ușor abuzată, așa cum se presupune că s-a întâmplat în cazul lui Bulai, care și-ar fi folosit funcția pentru a manipula studentele, cerându-le să se dezbrace în timpul sesiunilor de feedback academic.

Din păcate, multe dintre victimele hărțuirii sexuale din mediul universitar nu își denunță agresorii. Teama de represalii, teama de a nu fi crezute și, uneori, lipsa unor mecanisme clare și eficiente de raportare, contribuie la perpetuarea acestui fenomen. În cazul lui Bulai, studentele au găsit curajul să depună plângeri, iar SNSPA a luat măsuri, însă acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. Prea des, cazurile de hărțuire sexuală sunt măturate sub preș, iar agresorii rămân nepedepsiți.

Desfacerea contractului și procedurile de etică

În mod corect, SNSPA a desfăcut contractul de muncă al lui Alfred Bulai în urma concluziilor trase de Comisia de Etică. Această comisie a constatat încălcarea flagrantă a codului etic și a acționat conform principiilor pe care orice universitate modernă ar trebui să le susțină: zero toleranță față de abuzurile de orice fel. Totuși, faptul că Bulai a recurs la instanță pentru a contesta această decizie arată că, în ciuda măsurilor interne luate de instituție, cei acuzați de astfel de fapte își pot folosi resursele legale pentru a tergiversa sau a complica procesul de justiție.

Din păcate, astfel de strategii juridice nu sunt neobișnuite în cazurile de hărțuire sexuală. Agresorii încearcă adesea să minimizeze gravitatea acuzațiilor sau să schimbe subiectul către chestiuni tehnice, cum ar fi procedurile administrative. În loc să își asume responsabilitatea, aceștia se prezintă ca victime ale unui sistem „abuziv”. Aceasta este, de altfel, și strategia lui Bulai, care încearcă să-și prezinte concedierea ca fiind un abuz, în loc să confrunte acuzațiile grave care i-au fost aduse.

Etica și responsabilitatea în mediul universitar

Dincolo de aspectele juridice, acest caz ridică o serie de întrebări etice importante. Ce responsabilități au profesorii față de studenți și față de instituțiile pe care le reprezintă? În ce măsură hărțuirea sexuală este o problemă care reflectă o cultură instituțională defectuoasă, în care puterea este abuzată fără consecințe imediate?

Profesorii, prin natura rolului lor, ar trebui să fie mentori și exemple de etică și integritate. În schimb, în cazurile de hărțuire sexuală, aceștia devin prădători, folosindu-și autoritatea pentru a exploata studenții. Mai grav este faptul că, de multe ori, acești profesori nu doar că își abuzează studenții, ci și compromit întreaga instituție, așa cum s-a întâmplat la SNSPA. Imaginea unei universități este strâns legată de etica celor care predau acolo, iar cazurile de hărțuire sexuală pătează această imagine în mod profund.

O lecție tristă pentru mediul academic

Cazul Alfred Bulai ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toate universitățile. Hărțuirea sexuală nu este doar o problemă a câtorva indivizi, ci reflectă o cultură de abuz care trebuie confruntată și eradicată. Instituțiile de învățământ superior trebuie să implementeze politici clare și eficiente pentru a preveni și a sancționa hărțuirea sexuală, iar cei care abuzează de poziția lor trebuie să fie trași la răspundere.

Desigur, Bulai are dreptul să conteste decizia SNSPA în instanță, dar adevărata întrebare este: cât de mult este dispus mediul academic să tolereze astfel de comportamente înainte de a lua măsuri radicale? Instituțiile academice nu trebuie doar să reacționeze la astfel de cazuri, ci să creeze un mediu în care hărțuirea sexuală să nu fie posibilă.

Este timpul ca societatea, și în special mediul universitar, să adopte o poziție fermă împotriva hărțuirii sexuale și să protejeze studenții, nu pe cei care abuzează de puterea lor. Cazul lui Alfred Bulai ar trebui să fie un punct de cotitură în modul în care abordăm această problemă în România.