Siegfried Mureşan, desemnat negociator-şef al PE pentru viitorul buget multianual al UE

Publicat: 05 sept. 2024, 19:07, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ACTUALITATE , ? cititori
Siegfried Mureşan, desemnat negociator-şef al PE pentru viitorul buget multianual al UE
Foto: Facebook

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan, din grupul Partidului Popular European în Parlamentul European (PE), a fost desemnat de grupurile politice din legislativul comunitar negociator-şef privind viitorul buget multianual al Uniunii Europene (UE) post-2027.

Bugetul multianual al UE, întins pe 7 ani, are o valoare totală de aproximativ 1,3 trilioane de euro şi este instrumentul din care România primeşte cea mai mare parte a fondurilor europene nerambursabile pentru investiţii şi pentru subvenţiile agricole. Din actualul exerciţiu financiar multianual, 2021 – 2027, România beneficiază de aproximativ 46 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă 16,5% din PIB-ul ţării, a transmis Siegfried Mureșan.

Siegfried Mureșan este primul europarlamentar din România care îndeplineşte acest rol.

„Elaborarea bugetului multianual al Uniunii Europene pe următorii 7 ani va fi cea mai importantă decizie pe care o va lua actuala legislatură a Parlamentului European. De aceea, mă bucur că am primit acest rol important şi le mulţumesc colegilor pentru desemnare. În această muncă legislativă importantă, voi folosi toată experienţa pe care am dobândit-o ca negociator-şef al bugetelor anuale ale Uniunii Europene din 2018 şi 2024, precum şi ca negociator-şef al Mecanismului European de Redresare şi Rezilienţă în valoare de 800 de miliarde de euro, din care este finanţat şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României”, a declarat Siegfried Mureşan.

El dă asigurări că, în calitate de europarlamentar român, obiectivul său principal va fi să apere interesele României şi să obţină în negocieri cel mai mare nivel posibil de fonduri europene pentru ţara noastră.

Eurodeputatul PNL menţionează că „este important să oferim o finanţare adecvată priorităţilor tradiţionale ale Uniunii Europene, precum agricultura şi coeziunea. Finanţarea adecvată a agriculturii este necesară pentru a garanta siguranţa alimentară a Europei. Coeziunea este principalul instrument prin care reducem decalajul economic dintre ţările membre. Avem în continuare nevoie în Europa de aceste două politici. Sunt politici foarte importante mai ales pentru România şi le voi apăra în negocieri. În paralel, trebuie să ne asigurăm că viitorul buget multianual este mai bine pregătit pentru a finanţa crize neprevăzute, cum a fost cazul declanşării războiului din Ucraina.”

 

Nu în ultimul rând, consideră Siegfried Mureșan, „în contextul noilor obiective privind politica de extindere a Uniunii Europene, trebuie să ne asigurăm că avem resurse adecvate pentru a sprijini noile state candidate, precum Republica Moldova şi Ucraina”.

Datorită importanţei ridicate a acestui dosar, vor exista doi negociatori-şefi ai Parlamentului European. Siegfried Mureşan a fost desemnat negociator din partea grupului PPE, cel mare grup politic din PE, urmând ca, în viitorul apropiat, să fie desemnat un negociator şi din partea grupului socialiştilor europeni, al doilea grup ca mărime din legislativul european.