„We The People”. Expoziție dedicată de Ambasada SUA Parteneriatului cu România și celor 184 de ani de la primul consulat deschis la Galați

Publicat: 07 sept. 2024, 07:19, de Sorin Costea, în ACTUALITATE , ? cititori
„We The People”. Expoziție dedicată de Ambasada SUA Parteneriatului cu România și celor 184 de ani de la primul consulat deschis la Galați
„We The People”. Expoziție dedicată de Ambasada SUA Parteneriatului cu România și celor 184 de ani de la primul consulat deschis la Galați

În centrul Galațiului va fi deschisă până pe 25 septembrie expoziția fotografică în aer liber „We The People”, dedicată de Ambasada SUA la București marcării celor 25 de ani de Parteneriat Strategic între Statele Unite ale Americii și România.

Pe promenada de la „P”-uri, cel mai important spațiu civic din centrul vechi al Galațiului, a avut loc, în prezența ambasadoarei Statelor Unite la București, Excelența Sa Kathleen Kavalec, vernisajul expoziției fotografice intinerante „We The People”, prin care ambasada marchează aniversarea unui sfert de secol de Parteneriat Strategic între Statele Unite ale Americii și România.

„<We The People”> este un eseu fotografic, tematic, care explorează relațiile diplomatice, de securitate, economice, culturale dintre poporul român și cel american. Această colecție de interacțiuni între națiunile noastre ilustrează faptul că Parteneriatul Strategic dintre Statele Unite și România este accesibil tuturor.

Este o expoziție care surprinde pe larg interacțiunile dintre cele două popoare, încă de la începutul Parteneriatului Strategic în 1997.

Expoziția se axează pe tema <We The People”>, care este faimosul preambul al Constituției Statelor Unite și întruchiparea legăturilor umane care formează punți de înțelegere și cooperare între noi toți”, se spune în prezentarea evenimentului.

Legăturile diplomatice ale Galațiului cu Statele Unite împlinesc 184 de ani. În 1840 era înființat primul consulat al SUA la Galați
Expoziția „We The People” a mai fost deschisă și în alte orașe, dar la Galați legăturile locuitorilor orașului cu Statele Unite sunt cu mult mai puternice, împlinind în acest an 184 de ani.

La vernisaj, ambasadoarea Kathleen Kavalec a vorbit și despre faptul că relațiile orașului Galați cu Statele Unite datează de la 1840, când SUA a deschis primul consulat la Galați.

„Relația orașului Galați cu Statele Unite datează dinaintea perioadei la care multe persoane s-ar putea gândi, cu câteva decenii înainte ca Statele Unite și România să stabilească oficial relații diplomatice, în 1880.

De fapt, în 1840, Anton Negroponte a devenit primul reprezentant al Statelor Unite în ceea ce urma să devină România modernă. El a fost numit vice-consul onorific american atunci când Statele Unite au deschis un consulat la Galați.

În 1849, româno-americanul Henry Romertze a devenit primul consul american acreditat pe deplin la Galați. Prințul Cuza i-a acceptat acreditările și l-a încurajat să extindă comerțul și investițiile americane în regiune.

Atunci, la fel ca și acum, orașul Galați era un hub cheie pentru comerț, o poartă către lume. Această prezență diplomatică timpurie a Statelor Unite la Galați reflectă importanța economică și strategică a acestei zone la acea vreme.

În aproape două secole de atunci, orașul Galați a continuat să joace un rol critic în dezvoltarea economică a României, precum și în relațiile sale cu Statele Unite”, a spus în discursul său Excelența Sa Kathleen Kavalec.

Parteneriatul Strategic, mai puternic în contextul războiului din Ucraina

Ambasadoarea SUA la București s-a referit și la importanța Parteneritului Strategic dintre Statele Unite și România în actualul context din regiune, de după declanșarea războiului din Ucraina, în care SUA contribuie la securitatea din regiune prin prezența în România a unui eșalon de trei mii de militari și le-a mulțumit gălățenilor care în primele momente ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei au mers la graniță pentru a ajuta femeile și copiii care se refugiau din calea războiului, oferindu-le susținere umanitară și găzduire:

„Ca parteneri strategici și ca aliați în NATO, suntem uniți  în fața agresiunii neprovocate și ilegale a Rusiei, pentru a sprijini Ucraina și a consolida apărarea colectivă în cadrul Alianței.

În tot acest timp, în fața greutăților de neimaginat îndurate de vecinii din Ucraina, România a arătat lumii adevăratul sens al solidarității.

Mobilizarea și empatia din partea oamenilor din Galați pentru vecinii lor a fost de-a dreptul extraordinară. Am fost impresionați de felul în care poporul și guvernul României s-au îndreptat spre frontieră când a început războiul, pentru a-i ajuta pe cei în nevoie, oferind ceai și cozonac, alături de sprijin material.

Acțiunile dumneavoastră au făcut o diferență în viețile nenumăratelor familii ucrainene. Vă mulțumim pentru că ați arătat lumii că, în vremuri de criză, România rămâne unită, pregătită să ajute pe cei aflați în nevoie.

Vă asigurăm că veți avea întotdeauna un partener în Statele Unite. Ne onorează să fim alături de dumneavoastră”, a mai spus Excelența Sa Kathleen Kavalec.