Ponta: „Sunt doar doi oameni în România care au şi timp şi bani să joace golf, Iohannis şi Ponta

Publicat: 07 sept. 2024, 18:16, de Andrei Ceausescu, în POLITICĂ , ? cititori
Ponta: „Sunt doar doi oameni în România care au şi timp şi bani să joace golf, Iohannis şi Ponta

Fostul premier Victor Ponta a declarat, într-o manieră ironică, că doar el și președintele Klaus Iohannis au timpul și resursele financiare necesare pentru a practica golful în România, considerând acest sport unul scump și elitist. Afirmația a fost făcută în cadrul emisiunii Insider Politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, unde Ponta a fost întrebat despre o posibilă sesiune de golf alături de președinte, având în vedere că golful este o pasiune comună a celor doi lideri politici.

„În România sunt doar doi oameni care au şi timp, şi bani să joace golf: Iohannis şi Ponta. E un sport destul de scump”, a afirmat fostul premier, adăugând că este surprins de sugestia președintelui Iohannis ca „toţi românii” să joace golf. „Când l-am auzit pe Iohannis care spunea să joace toţi românii… Eşti nebun? Nici Trump nu a zis chestia asta în America”, a declarat Victor Ponta.

Referindu-se la costurile și timpul necesar pentru acest sport, Ponta a evidențiat că, în ciuda plăcerii pe care o aduce, golful nu este accesibil pentru majoritatea românilor. „E un sport care îți consumă mult timp. Ce serviciu ai? Al meu, da. Plec la ora 10.00, mă duc, joc până la ora 3.00 PM, joc cu nişte oameni deştepţi, cu care vorbesc afaceri!”, a explicat el.

Întrebat dacă joacă golf în România, Ponta a confirmat că acum preferă terenurile din țară, menționând că există două terenuri noi în București și altele la Alba Iulia. „Acum, da. La Bucureşti sunt două terenuri nou-nouţe, nu mai merge lumea în Bulgaria. La Alba Iulia sunt terenuri. Dar e o chestie totuşi elitistă”, a adăugat fostul premier.