Premieră în România! Un bărbat a fost condamnat la închisoare, după ce a vrut să omoare un câine

Publicat: 10 sept. 2024, 08:10, de Corina Oprea, în ACTUALITATE , ? cititori
Premieră în România! Un bărbat a fost condamnat la închisoare, după ce a vrut să omoare un câine

Un bărbat din Constanța a fost condamnat la trei ani și trei luni de închisoare pentru cruzime față de animale, după un incident șocant în care a vrut să omoare un câine, pe care l-a spânzurat și l-a lovit violent. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Constanța, iar cazul a scos în evidență severitatea cu care legile împotriva maltratării animalelor sunt acum aplicate în România.

A vrut să omoare un câine, dar a ajuns după gratii

Potrivit relatărilor de presă, în data de 16 martie 2024, în jurul orei 17:00, un vecin l-a văzut pe bărbat, identificat ca S.B., legând un câine de gât cu o sârmă și încercând să-l spânzure de grinda casei.

În urma acestui gest brutal, S.B. a mutat câinele într-o altă zonă a curții, pentru a nu fi văzut, și a continuat să-l lovească violent, atât cu picioarele, cât și cu coada unui topor, vizând în special zona capului. Vecinul, martor la scenele de violență, a strigat la agresor să se oprească, însă acesta a continuat abuzul în altă parte a curții, unde a crezut că nu mai poate fi observat.

Acesta nu este primul incident violent al bărbatului. În 2022, S.B. fusese condamnat la un an și trei luni de închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală. De asemenea, martorii au declarat că acesta obișnuia să maltrateze animalele, iar mai mulți câini pe care i-a avut de-a lungul anilor au dispărut fără urmă, ridicând suspiciuni asupra soartei lor.

Judecătorii au decis că Săndel Bălan trebuie să execute doi ani de închisoare pentru schingiuirea animalelor. Această pedeapsă a fost adăugată la sentința anterioară, rezultând o condamnare finală de trei ani și trei luni de închisoare.

„Condamnă inculpatul B.S. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea la data de 16.03.2024 a infracțiunii de schingiuirea animalelor. În temeiul art. 96 alin. (4) c.pen. revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin Sentinţa Penală 977 din 29.07.2022 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul 15481/212/2021, definitivă la data de 18.08.2022 prin neapelare, pentru săvârşirea în perioada 02.08 – 20.09.2020 a infracţiunii de ameninţare în formă continuată (3 acte materiale) prev. de art. 206 alin. (1) c.pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) c.pen. şi art. 36 c.pen. În temeiul art. 96 alin. (5) c.pen. rap. la art. 43 alin. (1) c.pen. adaugă pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin prezenta sentinţă la pedeapsa anterioară de 1 an şi 3 luni închisoare stabilită prin S.P. 977/2022 a Judecătoriei Constanţa, urmând ca, în final, inculpatul BS să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 3 luni închisoare. În temeiul art. 72 c.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 25.04.2024 – la zi. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei stabilită prin prezenta sentinţă”, se arată în soluția instanței, pronunțată pe 6 septembrie a.c.

Cazul atrage atenția asupra legislației recente din România care pedepsește abuzul împotriva animalelor. În mai 2022, a fost adoptată Legea nr. 138/2022, care modifică Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor.

Conform noilor reglementări, faptele precum uciderea intenționată a animalelor, schingiuirea acestora, organizarea de lupte între animale sau zoofilia sunt considerate infracțiuni și sunt pedepsite cu închisoare de la doi până la șapte ani.