Prinţesa Kate anunță că a terminat tratamentul de chimioterapie (Video)

Publicat: 09 sept. 2024, 20:32, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Internațional , ? cititori
Prinţesa Kate anunță că a terminat tratamentul de chimioterapie (Video)
Foto: people.com

Prințesa Kate, care anunţase la sfârşitul lunii martie că urmează un tratament de chimioterapie preventivă împotriva unei forme de cancer, a precizat, luni, că a terminat acest tratament, într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare.

„Nu vă pot spune ce uşurare este să fi terminat în sfârşit tratamentul de chimioterapie”, a mărturisit prinţesa de Wales în acest mesaj video, care menţionează nouă luni „extrem de dificile” pentru ea şi familia sa.

„Drumul meu spre vindecare şi recuperare completă este lung şi trebuie să continui să iau fiecare zi aşa cum vine”, a adăugat prinţesa în cadrul videoclipului filmat în Norfolk şi publicat pe reţelele sociale, exprimându-şi dorinţa de a se întoarce la îndatoririle publice.

„Aştept cu nerăbdare să mă întorc la muncă şi să particip la câteva angajamente publice în lunile următoare, când voi putea”, a precizat ea.

„În pofida a tot ce a fost înainte, intru în această nouă fază de recuperare cu un nou sentiment de speranţă şi de apreciere a vieţii”, a subliniat Kate.

Prinţesa de Wales, în vârstă de 42 de ani, soţia moştenitorului tronului britanic, prinţul William, a suferit o intervenţie chirurgicală majoră în zona abdomenului în luna ianuarie, care a pus în evidenţă prezenţa cancerului. De atunci, ea a urmat un tratament împotriva acestei maladii.

În luna iunie, prințesa Kate şi-a reluat îndatoririle publice odată cu participarea la ”Trooping the Colour”, parada militară anuală care marchează ziua oficială a regelui Charles al III-lea, iar în iulie a asistat la finala masculină de simplu din cadrul turneului de tenis de la Wimbledon.