ANIS: Forţa de muncă din IT este una dintre cele mai fluctuante

Publicat: 11 sept. 2024, 09:07, de George Andrei, în ECONOMIE , ? cititori
ANIS: Forţa de muncă din IT este una dintre cele mai fluctuante

Piaţa forţei de muncă specializate în IT s-a mai temperat în ultimele 12 luni, chiar dacă există în continuare deficit pentru anumite specializări, arată Corina Vasile, director executiv al Asociaţiei Patronale Industriei de Software şi Servicii (ANIS).

Aceasta explică evoluțiile privind angajările, precizând că ofertele de posture entry level sunt cele mai scăzute.

Corina Vasile a precizat: „Din studiile recente vedem că numărul de oferte de job-uri pentru entry level este mai scăzut. Forţa de muncă din IT este una dintre cele mai mobile, specialiştii având posibilitatea să lucreze din România pentru companii de aici sau din alte jurisdicţii. Migraţia efectivă este de asemenea posibilă, mai ales în ţări în care costul vieţii este echivalent sau mai scăzut ca în Romania, sau în care serviciile publice (de exemplu educaţia, sănătatea) sunt de o calitate mai bună – un factor important în decizia de relocare, mai ales pentru cei care au copii”, subliniază Corina Vasile.

În ceea ce priveşte impactul pe care l-a avut asupra forţei de muncă măsura guvernamentală de reducere a facilităţilor fiscale acordate angajaţilor din sectorul IT, reprezentant ANIS a precizat că „impactul a fost unul semnificativ pe ansamblul industriei, peste 90% dintre companiile noastre membre apreciind în studiul anual ANIS Sentiment Survey că reducerea facilităţilor fiscale este unul «semnificativ» sau «major».

Disponibilizări massive au avut loc după această măsură, în industria IT, generând sute de mii de șomeri.

,,Trebuie luat în calcul faptul că în industrie costul cu forţa de muncă este elementul de cost cel mai ridicat, pentru că produsele şi serviciile furnizate se bazează pe cunoştinţele specialiştilor, fie că vorbim despre dezvoltare de software sau implementarea unor proiecte complexe de transformare digitală, de exemplu, spune aceasta.

De asemenea, trebuie luat în calcul și faptul că echipele şi companiile din România, sunt în competiţie cu orice alte companii din piaţa globală, iar costul este un element critic”.

Corina Vasile a mai arătat că în acest moment în sectorul IT avem de-a face cu un mix privind regimul de muncă (full-time, part-time, fully-remote, partially-remote), dar cel mai frecvent este cel hibrid.

Corina Vasile este fost director pe probleme de comunicare al Raiffeisen Bank România.