35 de ani de la scufundarea navei Mogoșoaia. Cum a eșuat încercarea lui Ceaușescu de a ascunde tragedia în care au murit 239 de români

La 35 de ani de la scufundarea navei „Mogoşoaia”, accidentul naval produs pe Dunăre, la Galați, pe 10 septembrie 1989, s-a așternut uitarea peste tragedia în care şi-au pierdut viețile 239 de români.

Dacă în urmă cu câțiva ani mai era organizată o slujbă de comemorare la monumentul ridicat de unul dintre supraviețuitori în apropierea locului în care s-a scufundat nava „Mogoșoaia”, după coliziunea cu un convoi de barje bulgar, acum doar rudele își mai amintesc de cei dispăruți în apele Dunării.

Această uitare pare o continuare a planului regimului comunist, care a încercat să ascundă cea mai mare catastrofă produsă în România chiar și după ce accidentul naval a fost anunțat de posturile de radio „Europa Liberă” și „Vocea Americii”, știrea fiind preluată de presa din întreaga lume, care a relatat despre accidentul naval în care au murit 239 de persoane.

Accidentul s-a produs în dimineaţa de 10 septembrie 1989. La ora 8.10, „Mogoşoaia” a plecat de la Palatului Navigaţiei din Galați spre satul Grindu, situat pe malul tulcean. Capacitatea navei era de 160 persoane, dar la bord erau 255 de pasageri şi 9 membri ai echipajului. Numărul mare de pasageri se datora faptului că era o zi de duminică, ultima din vacanța de vară și înainte de începerea anului școlar multe familii de gălățeni mergeau la rudele din Grindu.

În cursa spre Grindu, „Mogoşoaia” a făcut o escală la Dana 46 din Portul Bazinul Nou, de unde a preluat muncitorii din schimbul 3. În momentul în care a ieşit din port, pentru a vira la stânga pe şenalul navigabil, s-a produs accidentul. Convoiul bulgăresc format din împingătorul „Petar Karanicev” şi şase barje, cu o lungime de totală de 191 metri, naviga în amonte, spre Portul Russe.

Comandantul navei „Mogoşoaia”, Ion Postolache, cu o vechime de 37 de ani în navigaţie a sesizat pericolul şi cu disperare a încercat să alerteze cu sirena echipajul convoiului bulgăresc. A pus motoarele pe „toată viteza înapoi” şi a încercat o eschivă spre stânga. Tardiv şi cei de pe „Petar Karamincev” au încercat să „frâneze” înaintarea convoiului, punând motoarele pe „toată viteza înapoi”. Dar coliziunea nu a mai putut fi evitată.

„Mogoşoaia” a fost lovită în bord de prima pereche de barje din convoi. Nava s-a înclinat puternic, a revenit pe linia de plutire, după care s-a înclinat din nou şi s-a răsturnat, scufundându-se. Numai câțiva pasageri au reuşit să se salveze. Scafandrii care au ajuns la epavă povesteau scene de coşmar: „Am ajuns pe fundul Dunării, la o adâncime de circa 24-26 de metri.

Imaginea era una de coşmar. La geamurile navei am zărit trupurile înlănţuite ale pasagerilor. N-o să le uit niciodată, pe feţele lor se întipărise spaima morţii. Implorau parcă să iasă la suprafaţă, să grăbim operaţiunea”, povestea scafandrul Săndel Bora.

Ceaușescu a ordonat „tăcere totală” în legătură cu producerea tragediei, iar a 2-a zi a survolat zona cu elicopterul
Imediat după scufundarea navei, în Șantierul Naval, în Portul Bazinul Nou și pe străzile cartierului Bădălan, situate în apropierea locului catastrofei, au apărut zeci de mașini cu activiști de partid și securiști, care nu puteau face nimic pentru a salva victimele, dar încercau să „camufleze” producerea accidentului.

Situația nu era pierdută, mai putea fi salvate multe vieți. În compartimentele navei răsturnate, care încă nu fuseseră inundate, în primele ore încă mai erau rezerve de aer, ca într-un clopot scufundat cu gura în jos.

Soluția era ca la nivel guvernamental să fie cerută din RSS Ucraineană intervenția unei macarale plutitoare de mare capacitate care exista în Portul ucrainean Reni, situat la 15 – 20 km de Galați. Cu acea macara, „Mogoșoaia” putea fi scoasă la suprafață. Nu se știe câte vieți ar fi fost salvate, dar s-ar fi reușit salvarea multor vieți.

Însă ordinul a fost „tăcere totală”. A doua zi, Nicolae și Elena Ceaușescu au survolat cu elicopterul zona în care s-a scufundat „Mogoșoaia”, dar n-au oprit, erau „în trecere”.

Își încheiaseră sejurul la vila de la Neptun și se îndreptau spre nordul Moldovei, unde aveau programată o „vizită de lucru” prin județe, după care urmau să facă băi de mulțime la deschiderea anului școlar la Iași. A fost dovada supremă a lipsei de scrupule a „celui mai iubit fiu al poporului”.

Manipulare în laboratoarele propagandei

Cea mai clară dovadă a încercării lui Ceaușescu de a ascunde producerea tragediei este modul în care a fost anunțat accidentul, printr-o informație fabricată în laboratoarele propagandei. Anunțul a fost dat publicității cu o întârziere de 3 zile.

Posturile de radio „Europa Liberă” și „Vocea Americii” anunțaseră scufundarea navei „Mogoșoaia” din seara zilei în care s-a produs, 10 septembrie. Stirea a fost preluată în presa internațională, dar în țară producerea catastrofei a fost trecută sub tăcere și pe 11 și pe 12 septembrie.

În ziarul local din Galați, „Viața Nouă”, pe 12 septembrie se relata ce se întâmplase la Galați, duminică, 10 septembrie, sub titlul „Duminica, zi de muncă intensă pentru strângerea recoltei”. Nimic despre scufundarea navei „Mogoșoaia”.

Regimul de la București a anunțat tragedia după trei zile, pe 13 septembrie. Articolul de 17 rânduri a fost plasat în locul cel mai lipsit de importanță din paginile unui ziar, în pagina doi, pe diagonala secundară, în colțul din stânga-jos, ascuns între informații sportive din programul „Daciadei” și un articol de zece ori mai mare (și mai important?!), cu titlul „Rețeaua comercială gălățeană – în pas cu noua dezvoltare a municipiului”!

Articolul „Accident naval pe Dunăre” este exemplar pentru ilustrarea metodelor de manipulare ale propagandei comuniste. Dovada cea mai concretă că articolul nu a fost scris de un ziarist, ci de „specialiștii” de la propagandă, este faptul că lipsesc din text cuvinte cheie, cum ar fi „tragedie” sau „victime”.

De fapt, în articol nu este precizat nici măcar numele navei „Mogoșoaia”, care de 3 zile era vehiculat în toată presa internațională. Asemenea elemente nu ar fi lipsit din articolul scris de un ziarist, fie el și școlit la „Ștefan Gheorghiu”. Dar propaganda scria „altfel”.

Bineînțeles că a fost furnizată și o cu totul altă cifră a numărului persoanelor aflate la bord, 179 în loc de 255. Producerea tragediei era relatată tern, ca o ciocnire între două nave, după care este lansat mesajul esențial pentru această manipulare: „Din cei 169 pasageri și 10 membri ai echipajului au fost salvate 18 persoane. Operațiunile de salvare continuă” !

Mesajul care trebuia reținut era că s-au ciocnit două nave, că la bordul navei care s-a scufundat erau 179 de persoane și dintre acestea 18 au fost deja salvate dar (după 3 zile!) „operațiunile de salvare continuă”!

Vezi Galeria foto 9 Imagini

„Conducătorul” la comandă, poporul la „întrajutorare”

Nici în contextul unei asemenea tragedii, politrucii de la propagandă nu au ratat ocazia de a scoate în evidență meritele „Conducătorului”, cărora le sunt dedicate ultimele 6 din cele 17 rânduri ale articolului: „La indicația conducerii partidului și statului, personal a tovarășului Nicolae Ceaușescu, s-a constituit o comisie guvernamentală care va analiza la fața locului cauzele producerii accidentului”.

A doua zi, pe 14 septembrie, a apărut cel de al doilea articol, plasat tot în pagina 2 și tot în colțul din stânga jos al diagonalei secundare, între o amplă relatare triumfalistă a vizitei lui Ceaușescu la Pașcani, un articol despre eforturile elicarilor pentru depășirea planului în cinstea Congresului XIV și cronica „La zi în agricultură”, ilustrată cu un tractor pe arătură.

Al doilea articol, de 3 ori mai mare decât primul, de 53 de rânduri, laudă grija partidului pentru „soluționarea problemelor generate de acest accident”. Pentru a sublinia că grija partidului este esențială, deoarece intervine decisiv într-un moment greu, de această apar în text și cuvintele cheie „tragicul accident” și „victime”, dar fără să se sufle vreun cuvânt despre faptul că ar fi vorba de peste 200 de morți.

Se spune doar că familiile victimelor vor primi ajutoare de deces iar la ghișeele CEC din Galați a fost deschis Contul „Omenia”, 8.89.0.061, pentru „depunerea de bani în vederea întrajutorării familiilor celor care și-au pierdut viața”.

Băieții de la propagandă au găsit și de această dată cuvântul cel mai convenabil, „întrajutorare”, dând de înțeles că după o asemenea nenorocire, nici Ceaușescu, nici statul, nu aveau vreo obligație și în consecință, la necaz, românii ar trebui să se „întrajutoreze” unii pe alții.

Eroarea fatală a activiștilor și securiștilor: au uitat să interzică anunțurile la rubrica „Decese”, care au descris dimensiunea tragediei

Evident, toți gălățenii trăiau tragedia în care le dispăruseră rude, prieteni sau vecini. Chiar și copiii aflaseră de moartea unor colegi de clasă sau de școală. La poarta Portului Docuri, unde erau aduse victimele pentru identificare, așteptau zeci, sute de oameni. Lângă magazia în care erau depuse trupurile victimelor erau grămezi de sicrie și cruci.

Dar chiar și în aceste condiții era păstrată tăcerea în legătură cu dimensiunea tragediei. După câteva zile, varianta oficială era în continuare că „operațiunile de salvare continuă”.

Însă activiștii comuniști au comis o greșeală fatală: au uitat să interzică apariția anunțurilor la rubrica „Decese” din paginile de „Mica Publicitate” din ziarul local, „Viața Nouă”, unde erau anunțuri cutremurătoare, prin care multe familii anunțau decesele „într-un tragic accident” a 2-3 sau mai multe rude.

Dacă de obicei erau publicate 10-15 anunțuri, acum ferparele acopereau pagini întregi. Erau pagini de ziar înfiorătoare. Multe familii au fost decimate. În familia Horovei au murit soțul de 32 de ani, soția de 31 de ani și fiul lor, Lucian, de 6 ani.

Altă familie care a pierit în apele Dunării, familia Mihai: soțul, Nicolae, avea 37 de ani, soția, Aurica, 31, fiul, Paul, avea 9 ani, iar fiica, Daniela, 4 ani. Apare în pagină și anunțul unei asociații de locatari din cartierul Micro 17, care deplângea moartea a 9 dintre vecini. Apăreau și anunțuri prin care clase de elevi anunțau moartea unor colegi.

Epilog. Principalul vinovat a scăpat cu câteva luni de arest, familiile victimelor au fost despăgubite cu sume ridicole
Principal vinovat a fost considerat comandantul împingătorului bulgar „Petar Karamincev”, Gheorghi Petrov Anghelovschi.

Accidentul s-a produs în dimineața de 10 septembrie, dar pe 9 septembrie fusese sărbătorită ziua națională a Bulgariei și se presupune că membrii echipajului de pe împingătorul „Petar Karamincev” erau mahmuri după distracția de ziua națională.

Anghelovschi a fost arestat şi a fost condamnat la 10 ani de închisoare, dar după două luni, pe fondul schimbărilor politice din România şi Bulgaria, a fost eliberat.

În 1993, ÎCCJ a acordat familiei fiecărei victime despăgubiri de la 30.000 la 80.000 de lei, sume ridicole.