Rata anuală a inflaţiei a scăzut în august la 5,1%, de la peste 5,4% în iulie. S-au scumpit mult biletele de avion, detergenţii şi cartofii

Publicat: 11 sept. 2024, 09:56, de Ady Ivașcu, în ECONOMIE , ? cititori
Rata anuală a inflaţiei a scăzut în august la 5,1%, de la peste 5,4% în iulie. S-au scumpit mult biletele de avion, detergenţii şi cartofii

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 5,1% în luna august 2024, de la 5,42% în iulie, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Faţă de august 2023 cel mai mult s-au scumpit serviciile, cu 8,6%. Scumpirea alimentelor a fost în medie de 4,25%

Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,25%, cele nealimentare cu 4,35%, iar serviciile cu 8,6%.

La alimente, prețul cartofilor a crescut cu 18,7%, conservele din fructe s-au scumpit cu cu 9,5%, vinul și berea cu peste 7%, telemeaua de oaie cu 5,3%.

Cele mai semnificative reduceri depreţuri au fost de 16,5% la făină, 14,9% la mălai, 8,8% la ulei, 12% la unt.

Dintre mărfurile nealimentare, detergenţii s-ua scumpit cu 16%, iar cărţile cu 9%.

La servicii, biletele de avion au avut o creştere de 22%, dar şi chiriile au urcat cu 10%.

Preţurile de consum au crescut în luna august 2024 cu 0.23% comparativ cu luna iulie 2024. De la începutul acestui an, creşterea a fost de 3,4%.

Faţă de luna anterioară, în august anul curent cel mai mult s-au scumpit serviciile – cu 0,51%, în timp ce mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,45%, iar cele nealimentare s-au ieftinit în medie cu 0,03%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2023 – august 2024) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2022 – august 2023) a fost 6,5%, potrivit INS.

Pentru comparaţia cu celelalte state din UE, rata anuală a inflaţiei în luna august 2024 comparativ cu luna august 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 5,3%.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna august 2024 comparativ cu luna iulie 2024 a fost 100,28%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2023 – august 2024) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2022 – august 2023) determinată pe baza IAPC a fost 6,7%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere, la 4%, de la 4,9% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,4% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate în august de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Potrivit BNR, traiectoria inflaţiei este marcată de unele oscilaţii de ritm, induse preponderent de efecte de bază asociate evoluţiilor din trecut: majorări de impozite indirecte în ianuarie 2024, cu efect favorabil în ianuarie 2025; corecţii ale tarifelor la gaze naturale şi preţuri la legume, fructe, ouă în al doilea trimestru din 2024, cu efect nefavorabil în al doilea trimestru din 2025; majorare a accizei la carburanţi în iulie 2024, cu efect favorabil în iulie 2025.