Ce miză mai au viitoarele alegeri câtă vreme deciziile importante vin în plic din exterior?

Existența unor alternative reale la actuala configurație parlamentară/prezidențială se verifică urmărind dacă există contestări legate de linia politicii externe adoptate de România.

Trăim într-o democrație de tip occidental, prin urmare cetățenii ar trebui să aibă, teoretic, libertatea alegerii dintr-o paletă largă de orientări posibile privind economia și societatea în general (strategia de protecție socială, mediu, politica energetică, planul de investiții, fiscalitatea, strategiile din învățământ și sănătate etc) dar și politica externă în particular.

Iar dacă în ceea ce privește economia și societatea există mai multe soluții propuse de orientările liberală (PNL, USR), social democrată (PSD) și suveranistă (AUR), în ceea privește politica externă există un consens suspect.

Mă rog, mulți ar spune că și diferențele în ceea ce privește economia și politicile sociale se topesc în recomandările/reglementările UE, dar să nu deviem de la subiect.

20:53 • ALEGERI

Alegeri prezidențiale 2024: Votul începe vineri / Prima secție se deschide în Auckland, Noua Zeelandă

19:59, 19.11.2024 • ALEGERI

Toni Greblă (AEP): „Sâmbătă, după ora 7:00, nu mai este voie să fie desfăşurată nicio campanie electorală pentru alegerea preşedintelui României”

În condițiile în care gradul de precaritate al economiei locale este foarte mare (ne bazăm pe importuri, investițiile cu fonduri proprii sunt sublime dar lipsesc cu desăvârșire, deficitele ne-au explodat în tandem cu gradul de îndatorare publică), probabil că nimeni n-ar îndrăzni să avanseze alternative la UE.

Fără remiterile din străinătate, alocările de fonduri de la UE și bazându-ne doar pe ce produce economia românească am intra repede în colaps.

Dar lucrurile nu stau la fel și în ceea ce privește războiul din Ucraina. Excesul de zel pe care îl demonstrăm în dauna intereselor naționale e nota dominantă pentru majoritatea partidelor, contestatarii, cu excepția vocalizelor doamnei Șoșoacă, fiind regăsiți doar în zona extraparlamentară.

Partidele parlamentare sau presa ,,quality”nu insistă aproape deloc pe drepturile minorității române, efectele asupra Deltei Dunării (de când așteptăm rezultatele măsurătorilor pe canale?), costurile ajutorului oferit țării vecine.

Aici e chiar elefantul din cameră, pentru că nimeni nu încearcă la nivelul autorităților să ofere niște costuri în mod transparent-cât înseamnă armamentul, logistica, energia electrică pe care le-am oferit până acum? S-a vorbit de costuri doar când a venit vorba de donarea sistemului Patriot, și asta pentru că era ușor de aflat cât înseamnă asta dar oare ce pondere din actualul deficit bugetar are ajutorul acordat Ucranei, atât statului în general cât și ucrainienilor în particular (alocațiile pentru refugiați)?

Poate că la aflarea cifrelor reale o parte însemnată din electorat ar dori o diminuare sau o tăiere completă a acestora iar respectivul electorat ar fi normal să aibe o reprezentare în rândul actualelor forțe politice care să preseze în direcția transparentizării costurilor acestui ajutor.

Or, niciunul din partidele importante nu face asta, conștient că o coliziune cu narativul și interesele partenerului strategic ar însemna linșaj mediatic, poate hărțuire în justiție și în final anihilarea sa ca forță politică.

Sunt convins că nu puțini politicieni locali, văzând cum se umflă nota de plată pentru Ucraina, ar dori sincer să vadă războiul încheiat mai repede indiferent de procentul pe care îl păstrează Rusia din țara vecină dar niciunul nu are curajul să o spună cu voce tare ca să nu își pună în pericol sinecurile și avantajele colaterale.

În colonii ar putea fi permise, teoretic, dezbaterile pe marginea politicilor și strategiilor hegemonului cu condiția să nu i se pună acestuia în discuție statutul dar în România nici măcar atâta lucru nu este posibil în spațiul public unde toată lumea cântă același refren cu o energie demnă de o cauză mai bună.

Iar dacă partidele mari nu sunt pregătite să își asume astfel de poziții cu iz critic, nici electoratul nu presează în direcția conturării unora, anesteziat de falsul sentiment al bunăstării pe datorie. Probabil că va trebui să așteptăm o criză economică majoră, care să distrugă confortul relativ în care s-au scufundat românii în ultimiii ani (în 10 ani, salariul mediu net în lei a crescut de 3 ori iar în euro de 2,7 ori), pentru ca aceștia să descopere că își pot alege politicieni dar nu pot opta pentru alte orientări decât cele permise de Sistem și vor presa de jos în sus pentru a schimba această stare de lucruri.

Apariția unor figuri charismatice dispuse să fluiere în biserica globalismului ar da o mână suplimentară de ajutor în acest sens (precum Orbán sau Fico prin vecini) dar să nu subestimăm nici efectul buzunarului micșorat brusc după 2025.