Supravegherea în umbra Securității: o panoramă statistică a dosarelor din România comunistă

Recent, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a oferit o perspectivă detaliată asupra supravegherii exercitate de fosta Securitate în România comunistă, dezvăluind cifre și statistici impresionante legate de dosarele de urmărire din perioada 1980-1989. În această decadă tulbure, nu mai puțin de 250.000 de dosare au fost deschise, reflectând paranoia și controlul strict exercitat de statul totalitar asupra cetățenilor săi.

Cine erau urmăriții?

Majoritatea dosarelor, mai exact 206.000, îi vizau pe bărbați. Dintre aceștia, 50.000 aveau studii superioare, iar 35.000 erau pensionari, indicând că nicio categorie socială nu era ocolită de ochiul vigilent al Securității. De asemenea, 18.500 de persoane din mediul universitar, inclusiv 2.300 de cadre didactice și 800 de cercetători, se regăseau sub lupa supravegherii. În sectorul educațional, 8.000 de dosare au fost deschise pe numele profesorilor și pedagogilor, subliniind suspiciunea constantă față de cei implicați în educație.

Supravegherea în domeniul artei și al altor profesii

În lumea artei, cel puțin 2.000 de persoane erau monitorizate, printre care 300 de actori, 320 de pictori și 100 de balerini. Chiar și domeniul jurnalismului nu era scutit, cu aproximativ 500 de ziariști urmăriți. Aceste cifre arată amploarea supravegherii și interesul Securității pentru influențele culturale și informaționale.

Profilul muncitoresc supravegheat

Interesant este că, deși clasa muncitoare era considerată de regimul comunist ca fiind susținătoare a idealurilor comuniste, peste 45.000 de dosare au vizat muncitori din diverse domenii. Aproape 16.600 de muncitori, 2.100 de maiștri și 800 de mineri se numără printre cei urmăriți, demonstrând că nimeni nu era imun la suspiciunea statului.

O reflecție asupra supravegherii totale

Aceste descoperiri subliniază o realitate sumbră a vieții sub regimul comunist, unde „toată lumea era suspectă”. Acest climat de suspiciune generalizată și intruziune în viața privată a lăsat cicatrici adânci în societatea românească, rămânând un subiect de analiză și reflecție profundă asupra efectelor pe termen lung ale supravegherii de stat.

Când începem să aflăm date și despre dosarele de acum?

CNSAS continuă să ofere un serviciu vital prin elucidarea trecutului și oferirea de detalii care ajută la înțelegerea modului în care a funcționat aparatul de supraveghere în România comunistă. Aceste informații nu doar că documentează istoria, dar ajută și la reconcilierea cu trecutul, oferind lecții importante pentru prezent și viitor. În aceste arhive se ascund povești personale de rezistență, supraviețuire și, uneori, complicitate, care continuă să modeleze discursul public despre libertate și drepturile omului în România contemporană.

Sigur, Securitatea a dispărut. Și nu prea… Specificul ocupațional al celor câteva zeci de mii de Supraveghetori a rămas similar. Au fost preluate și metodele. Nici profilul lucrătorului cu urechea nu s-a schimbat decisiv. Câte ceva s-a mai modernizat la tehnica de luptă. Astfel încât avem certitudinea că, și azi, suntem la fel de supravegheați. Și când e cazul, și când nu e.

Cu trecutul ne reconciliem, vrând-nevrând. Să vedem cum ne conciliem cu prezentul.