Comisia Europeană vrea să se asigure că cetățenii care călătoresc în UE continuă să beneficieze de roaming gratuit

Publicat: 25 feb. 2021, 07:30, de Andreea Borcilă, în Turism , ? cititori
Comisia Europeană vrea să se asigure că cetățenii care călătoresc în UE continuă să beneficieze de roaming gratuit

Comisia Europeană a propus miercuri, 24 februarie, un nou regulament privind roamingul, pentru a se asigura că persoanele care călătoresc în ţările UE continuă să beneficieze de acesta fără costuri suplimentare.

Într-un moment în care călătoriile neesenţiale sunt descurajate, aceasta este o acţiune importantă pentru pregătirea unui viitor mai bun. Noul regulament va prelungi normele actuale, care urmează să expire în 2022, pentru încă 10 ani.

Acesta va asigura, de asemenea, servicii de roaming îmbunătăţite pentru persoanele care călătoresc. De exemplu, consumatorii vor avea dreptul ca atunci când se află în străinătate să beneficieze de aceeaşi calitate şi viteză a conexiunii la reţeaua mobilă ca în ţara lor, dacă sunt disponibile reţele echivalente.

Noile norme vor asigura, de asemenea, un acces eficient la serviciile de urgenţă, inclusiv prin sporirea gradului de informare în legătură cu modalităţile alternative de acces pentru persoanele cu handicap şi vor îmbunătăţi cunoştinţele consumatorilor cu privire la posibilele costuri generate de utilizarea în roaming a serviciilor cu valoare adăugată.

Jumătate dintre europenii care deţin un telefon mobil au călătorit în altă ţară din UE în ultimii doi ani

Datorită actualului Regulament privind roamingul, tarifele de roaming ale UE au fost eliminate la 15 iunie 2017 şi, de atunci, aproape 170 de milioane de cetăţeni beneficiază de roaming gratuit şi pot rămâne conectaţi când călătoresc în cadrul pieţei unice.

Utilizarea serviciilor de date în roaming a crescut de 17 ori în vara anului 2019, comparativ cu vara dinaintea eliminării suprataxelor de roaming (vara anului 2016).

Pe durata roamingului, persoanele care călătoresc ar trebui să aibă posibilitatea de a apela cu încredere numerele de acces la servicii cu valoare adăugată, cum ar fi serviciile de asistenţă tehnică, serviciile de suport pentru clienţi ale companiilor aeriene sau ale companiilor de asigurări sau chiar numerele de telefon gratuite, care pot genera tarife neaşteptate în roaming.

Noile norme privind roamingul impun ca operatorii să le furnizeze consumatorilor suficiente informaţii cu privire la eventualele costuri suplimentare generate de utilizarea în roaming a serviciilor cu valoare adăugată.

Citește și: