Ford suspendă producția la Craiova pentru 8 zile
Ford România suspendă producţia de vehicule şi motoare pentru opt zile, la Craiova, începând de vineri, ca urmare a problemelor legate de furnizarea de semiconductori, au anunţat miercuri reprezentanţii companiei. Criza semiconductorilor afectează o mare parte din industria auto globală, inclusiv fabrica Dacia de la Mioveni.
Compania va relua producţia pe 10 martie.
„Pe parcursul celor opt zile în care producţia va fi suspendată, angajaţii fabricii Ford Craiova vor fi plătiţi conform acordurilor încheiate între companie şi sindicate şi ţinând cont de legislaţia în vigoare. La nivel global, Ford monitorizează îndeaproape situaţia şi îşi adaptează planurile de producţie pentru a minimiza efectul asupra angajaţilor, furnizorilor, clienţilor şi dealerilor din întreaga Europă”, a precizat Ana Maria Timiş, potrivit Agerpres.
Și Dacia a anunţat trei zile fără producţie la Mioveni, din cauza lipsei microcipurilor, iar criza industriei auto europene s-ar putea prelungi şi în următoarele trei-patru luni, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România.