Cât câștigă un profesor în Italia: ”Mai bine lucrez într-o fabrică”
Nu numai profesorii din România sunt nemulțumiți de salariile primite ci și cei din Italia. În prezent, salariul mediu al profesorilor din Italia este de aproximativ 1.500 de euro pe lună, o sumă considerată insuficientă pentru a asigura un trai decent.
Anna Gamboni, care a tranzitat de la învățământul privat la sectorul public în căutarea unei mai mari stabilități financiare, se confruntă cu dificultăți majore.
„Înainte, am început în școlile publice, dar munca într-un mediu precar nu era ușoară. Am decis să trec în sectorul public pentru mai multă securitate și pentru a avea posibilitatea de a accesa un credit ipotecar pentru a-mi cumpăra o casă”, a spus Anna Gamboni.
Cu toate acestea, ironia soarții face ca acum să câștige mai puțin decât înainte, ceea ce o determină să se întrebe dacă nu ar fi mai bine să lucreze într-o fabrică, unde salariile sunt mai mari, potrivit stiridiaspora.ro.
În Italia, profesorii câștigă aproximativ 74% din veniturile altor lucrători cu o diplomă universitară. Mai mult, situația este complicată și de cheltuielile mari pe care le are Gamboni. Aproape jumătate din venitul său se duce pe ipoteca pentru locuință, iar cealaltă jumătate este dedicată taxelor universitare ale fiicei sale. Sistemul ISEE nu îi permite să beneficieze de reduceri, ceea ce îngreunează și mai mult situația financiară.
Pentru a suplimenta venitul, Gamboni lucrează și ca educatoare comunitară, dar banii suplimentari obținuți nu sunt suficienți pentru a acoperi toate cheltuielile.
„Este una dintre puținele activități care sunt compatibile cu programul meu, dar este doar o mică parte din ceea ce îmi trebuie pentru a supraviețui”, spune ea. În ciuda acestor dificultăți, Gamboni rămâne dedicată profesiei sale și pasionată de educația elevilor săi, având în vedere impactul semnificativ pe care îl are asupra viitorului acestora.