Operatorii de spații de birouri flexibile spun că vizionările pentru suprafețe noi s-au triplat în ultimele 2 luni
Operatorii de spații de birouri flexibile păreau că vor fi mai puțin afectați de anul de pandemie, care a trimis s serie de angajați să lucreze de acasă, dar, în final, cererea de spații office a scăut cu circa 90% anul trecut, condorm lanțului de spații coworking Commons și abia acum a început să se relanseze. De altfel, Commons a anunțat creșterea cererilor pentru închirierea de birouri în centrele din București, atât din partea freelancerilor, cât și a firmelor mici și mijlocii, până la triplarea solicitărilor de vizionări în primele două luni ale anului 2021 pentru spațiile Commons, comparativ cu finalul anului trecut.
În plus, numărul total de membri din rețeaua Commons a crescut cu 11% în ianuarie, față de finalul lui 2020. În februarie, numărul de membri din spațiile Commons din București a ajuns la 250 de persoane, reprezentând un grad de ocupare de 60% din capacitatea disponibilă pentru zona de birouri.
„Am observat încă din prima săptămână a anului 2021 mult mai multe solicitări din partea bucureștenilor interesați de a-și schimba modul de lucru. Aceste persoane sunt adesea profesioniști care nu-și permit să aibă o infrastructură de lucru deficitară: conexiune slabă la internet, un birou impropriu etc., fiind în căutarea unui mediu propice de lucru”, a declarat Andreea Raveica, community manager în cadrul Commons.
Companiile migrează către periferie
O altă tendință observată de managerii Commons este aceea a companiilor care migrează tot mai mult spre periferie, căutând beneficii precum: locuri de parcare ușor accesibile, proximitate față de casă, locații în clădiri de business premium, și renunță la efortul de a intra în aglomerația din centrul Bucureștiului. Asta pentru că, în contextul actual, majoritatea întâlnirilor se desfășoară prin video call, accesul rapid către centrul orașului nu mai este un criteriu la fel de important pentru clienții Commons.
Astfel, firmele caută birouri mai mici pentru echipe de cate 2-5 persoane, birouri mai aproape de casă, managerii Commons înregistrând cel mai mare interes pentru cel mai nou spațiu de coworking din Băneasa, care este o zonî căutată de profesioniști care locuiesc în zona de nord a Bucureștiului.
Atât freelancerii, cât și antreprenori, caută un birou flexibil, aproape de casă, cu program 24h / 24h, foarte util în special pentru cei care lucrează cu clienți sau parteneri de business care se află pe alt fus orar.
Companiile au renunțat la birourile clasice
„Munca de acasă a fost o soluție pentru începutul pandemiei, dar acest mod de lucru nu funcționează pentru toată lumea și, adesea, nu poate fi o soluție pe termen lung. Asta ne confirmă numărul tot mai mare al vizitatorilor care ne trec pragul, interesați să revină măcar parțial la un birou. Motivul este simplu, fie s-au săturat să lucreze de acasă, fie nu au condițiile necesare pentru a putea lucra eficient. Obiectivul nostru la Commons este de a oferi un loc în care membrii noștri să se poată concentra pe ceea ce au de făcut, în timp ce noi ne ocupăm să le asigurăm toate celelalte detalii: un birou confortabil, conexiune stabilă la internet, săli de ședință, imprimantă, scanner etc”, a explicat Andreea Raveica.
În ceea ce privește dorința de flexibilitate, firmele mici și mijlocii care închiriază birouri la Commons au renunțat treptat la birourile clasice, iar acum echipele lucrează dispersate în spații de coworking mai accesibile pentru angajați. Această flexibilitate este apreciată și de cei care au nevoie de o separare a spațiul personal de cel profesional.
„Deși ne bucură faptul că oamenii au tendința de a reveni încet-încet la birou, sau, mai bine spus, la un altfel de birou, obiectivul nostru este de a menține cât mai strict normele de siguranță. Astfel, avem câte o persoană dedicată în fiecare dintre centrele noastre din București, care se asigură că toate spațiile sunt curățate și dezinfectate de cateva ori pe zi. Am instalat stații de dezinfectare peste tot în spații, purtarea măștii fiind obligatorie, iar numărul de persoane permis în zona de hot desk a fost redus pentru a fi în conformitate cu normele distanțării sociale. Ne bucurăm totuși să vedem multă responsabilitate și din partea membrilor noștri în ceea ce privește respectarea măsurilor de siguranță“, conchide Andreea Raveica.