,,Cel mai puternic cartel din istorie” înghite încet-încet piața de capital globală
Vanguard, BlackRock, State Street sunt managerii de fonduri care au ajuns să dețină jumătate din capitalizarea indicelui S&P500.
Dinamica cu care se umflă ,,Big Three” justifică temerile că piețele de capital sunt supraevaluate doar pentru ca aceștia să adune comisioane de administrare mai mari.
În prezent, indicele S&P500 are o capitalizare de 47 trilioane dolari iar activele administrate de BlackRock (10,4 trilioane dolari), Vanguard (8,6 trilioane) și State Street (4,3 trilioane) adună împreună jumătate din această sumă.
În 2021, aceștia controlau ,,doar” 20-25%. Mirajul ETF-urilor (fonduri de investiții care replică structura unui indice, a unui coș de mărfuri, a unui sector de activitate și care dau astfel posibilitatea micilor investitori să plaseze bani în indicele S&P, în metale prețioase, în industria semiconductorilor, etc) a dus la o creștere exponențială a acestor administratori de fonduri care au însă dreptul să voteze în AGA în locul micilor investitori reușind astfel să concentreze în puține mâini o putere imensă.
,,Cel mai puternic cartel din istorie” cum a fost numimt recent ,,Big Three” de către un fonst candidat republicat la președenția SUA (Vivek Ramaswamy),a reușit să își multiplice activele administrate de două ori mai repede decât creșterea indicelui S&P 500 din 2008 și până în prezent.
Astfel, în vreme ce indicele S&P 500 a crescut de 4 ori în acest interval (de la 1380 la 5600 puncte),valoarea activelor administrate de BlackRock a urcat de la 1,3 la 10,4 trilioane dolari. Vanguard avea mai puțin de un trilion în administrare în 2005 dar a urcat la 8,6 trilioane în 2024.
Cine sunt investitorii care își lasă banii în administrarea celor trei mari companii de asset management? Pesoane fizice dar și fonduri mutuale mai mici, fonduri de pensii, etc.
Care este riscul?
În vreme ce ETF-urile sunt promovate ca instrumente sigure de investiții pentru micii investitori (ce se poate întâmpla rău? Doar ,,cumperi”piața investind într-un indice, oricum nu poți pe cont propriu să faci așa ceva, trebuie prea mult timp și bani să replici structura unui indice în propriul portofoliu), renunțarea acestora la dreptul de vot în AGA este trecut în plan secund, la pierderi colaterale (ce poți face tu cu voturile tale în AGA la o companii care valorează miliarde de dolari?).
În acest fel, un număr limitat de persoane din conducerea acestor familii de fonduri ajunge să poată face jocurile în ceea ce privește administrarea afacerilor marilor companii listate, un veritabil cartel prin concentrare intereselor de care vorbea și Ramaswamy. Spre deosebire de micii investitori care ar prefera să culeagă regulat dividende anuale în urma plasametelor pe care le fac la bursă, managerii marilor fonduri vor să obțină comisioane cât mai mari de administrare, fapt ce se poate bifa prin creșteri susținute ale cotațiilor.
Deci la ce să se mai plătească dividende când prețul acțiunilor poate fi umflat mai eficient păstrând profitul pentru investiții? (prețul unei acțiuni la bursă reprezintă un anuimit multiplu al profitului raportat)
Iar de aici și până la umflarea unor profituri pe hârtie și demararea unor investiții imaginare nu e decât un pas, întreaga piață de capital din marile economii riscând să se transforme într-o industrie fake de multiplicat cotațiile bursiere, până când întregul balon de săpun crapă, așa cum s-a mai întâmplat și în cazul altor bule celebre precum Marea Sudului sau bulbii de lalele olandeze.