Ajutor de încălzire 2024-2025. Cine sunt românii care primesc bani
Ajutorul de încălzire oferit de stat reprezintă un sprijin vital pentru pensionarii cu venituri reduse, în special în sezonul rece, când costurile pentru menținerea căldurii în locuințe devin semnificative. Acest ajutor permite beneficiarilor să-și gestioneze mai ușor cheltuielile legate de facturile la gaze, lemne sau alte surse de încălzire, contribuind astfel la creșterea confortului termic în perioada iernii.
Cine primește ajutor de încălzire
Recent, premierul Marcel Ciolacu a anunțat o măsură importantă pentru pensionarii ale căror pensii au fost recalculate. El a transmis că aceștia vor continua să primească ajutorul pentru încălzire, chiar dacă veniturile lor au crescut în urma recalculării pensiilor.
Ciolacu a subliniat că sumele rezultate din recalculare nu vor fi luate în considerare la stabilirea drepturilor de ajutor pentru încălzire, fiind valabil ultimul talon de pensie emis înainte de recalculare. Prin această măsură, Guvernul dorește să se asigure că un număr cât mai mare de pensionari vor putea beneficia în continuare de acest sprijin.
”Venim cu o decizie importantă și în privința ajutorului pentru încălzire: sumele rezultate în urma recalculării pensiilor nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor pentru acest tip de ajutor.
Rămâne valabil ultimul talon de pensie emis înainte de recalculare. În acest fel, ne asigurăm că un număr cât mai mare de pensionari pot primi în continuare sprijinul în următoarea perioada”, a anunțat Marcel Ciolacu.
În iarna 2024-2025, pensionarii care primesc ajutor pentru încălzirea locuinței vor continua să beneficieze de acest sprijin financiar. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat că ajutorul pentru încălzire și suplimentul pentru energie – inclusiv energie termică, gaze naturale, energie electrică și combustibili solizi – va fi acordat în continuare celor care au beneficiat de acest sprijin.
Potrivit Ordonanței de Urgență adoptate, creșterea pensiilor în urma recalculării conform Legii 360/2023 nu va influența drepturile la ajutorul pentru încălzire. Astfel, pensionarii vor prezenta ultimul talon de pensie emis înainte de recalculare pentru a beneficia de ajutorul respectiv. Această măsură se va aplica în perioada 1 septembrie 2024 – 15 octombrie 2025.
”Ajutorul pentru încălzirea locuințelor și suplimentul pentru energie, energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri va fi acordat în continuare tuturor persoanelor care au beneficiat de acest sprijin.
Potrivit Ordonanței de urgență adoptate astăzi de Guvern, cuantumul majorat al pensiilor, rezultat în urma procesului de recalculare potrivit Legii 360/2023 din sistemul public de pensii, nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor la ajutorul pentru încălzirea locuinței și la suplimentul pentru energie.
Pentru a obține aceste drepturi, pensionarii vor prezenta ultimul talon de pensie emis înainte de recalcularea acestei pensii. Măsura se va aplica 1 septembrie 2024 – 15 octombrie 2025”, a anunțat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Ajutorul de încălzire se calculează în funcție de venitul net lunar al persoanei singure sau al fiecărui membru din familie. Reprezentanții Ministerului Muncii au specificat că venitul mediu net lunar până la care se acordă acest ajutor este de 1386 lei pentru fiecare persoană din familie și 2053 lei pentru o persoană singură.
Pentru a solicita ajutorul pentru încălzirea locuinței, veniturile care se iau în calcul includ toate veniturile nete realizate de persoana respectivă sau membrii familiei, în luna anterioară solicitării.
Totuși, anumite venituri sunt exceptate, precum alocațiile pentru susținerea familiei și de stat pentru copii, bursele școlare, stimulentele educaționale pentru copii din familii defavorizate, precum și veniturile obținute din activități ocazionale desfășurate de zilieri. Aceste excepții asigură că sprijinul financiar ajunge la cei care au nevoie de el, fără a afecta alte forme de ajutor social deja existente.