Evoluții mixte la Bursa de Valori București. Indicele BET stagnează la 17.508,59 puncte. Traderii se uită spre Wall Street, după decizia Fed
La 60 de minute după deschiderea pieței, Bursa de Valori București (BVB) afișa indicii cu evoluții mixte, plus-minus-hold, atenția investitorilor fiind îndreptată spre Wall Street, unde se așteaptă decizia Federal Reserves (Fed), privind dobânda de politică monetară, care urmează să fie anunțată azi, la sfârșitul celei de a doua zile a ședinței Consiliului de conducere.
Principalul indice al pieței, BET, nu înregistrase nici o tranzacție, fixat la 17.508,59 puncte, la fel ca în ședința de marți.
Rulajul era de 4.904.413 lei (986.049,51 euro), la un volum de 7.869.005 de cereri și oferte.
Indicele BET Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni cotate la BVB, nu avea tranzacții.
Indicele Blue-Chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de tituri, era, în scădere cu de asemenea, 0,01 la sută, iar reperul randament al fondurilor de investiții BET-BK crescuse cu 0,06 la sută.
Indicelui BET-NG al companiilor din energie și utilități, era pe minus, cu 0,15 la sută.
Indicele BET-FI, al societăților de investiții financiare, era pe plus cu 0,23 la sută.
Noul indice bursier BET-EF era, de asemenea, în creștere, cu 0,12 la sută.
Traderii văd mai probabilă o tăiere de 0,5% a dobânzii de către banca centrală a Statelor Unite, conform CME Fedwatch Tool
Pieţele europene de acţiuni aveau creşteri, ieri, cu o zi înainte de decizia de politică monetară a Rezervei Federale, care este aşteptată să taie dobânda pentru prima dată în ultimii patru ani.
Indicele Stoxx 600 avea un avans de 0,36%, la ora 17:00, majoritatea sectoarelor şi burselor fiind în creştere. Acţiunile sectorului bancar se apreciau cu circa 1,1%, în timp ce avansul titlurilor companiilor din industria auto, ilustrat prin evoluţia indicelui Euro Stoxx Automobiles & Parts, era de 1,28%. La Frankfurt, indicele DAX era în creştere cu 0,55%, în vreme ce la Londra indicele FTSE 100 avea un avans de 0,2%.
Traderii văd o probabilitate de 63% ca banca centrală a Statelor Unite să taie astăzi dobânda cu 50 de puncte de bază, respectiv 37% pentru o reducere mai puţin agresivă, de 25 de puncte, conform datelor afişate ieri de CME FedWatch Tool.
În Germania, acţiunile companiei de tehnologie SAP aveau o apreciere de 0,19%, în timp ce titlurile Siemens erau în creştere cu 2,76%. Acţiunile grupului financiar Allianz marcau un avans de 0,26%, în timp ce titlurile Mercedes Benz urcau cu 1,72%. Acţiunile producătorului farmaceutic Bayer erau în apreciere cu 2,88%, conform Investing.com.
În Franţa, titlurile companiei energetice TotalEnergies aveau o apreciere de 0,72%, în vreme ce acţiunile producătorului medical Sanofi erau în scădere cu 0,31%. Titlurile producătorului de bunuri de lux LVMH Moet Hennessy urcau cu 1,01%.
În regiunea Asia-Pacific pieţele au avut avut închideri mixte, indicele Nikkei 225 din Japonia având o scădere de peste 2%, în vreme ce yenul s-a întărit, înainte de decizia Fed.
Într-un raport remis pieței, acţionarii grupului din construcţii IBB Holding au anunțat aprobarea vânzarea unor obligaţiuni de până la 10 milioane euro investitorilor de la Bucureşti şi listarea ulterioară la BVB.
,,Adunarea Generală a Acţionarilor grupului din construcţii IBB Holding, cu 12 companii care activează în domeniul construcţiilor, cu preponderenţă construcţii de infrastructură, a aprobat emiterea unor obligaţiuni în valoare de până la 10 milioane de euro, cu o scadenţă minimă de 24 de luni şi maximă de 60 de luni, şi listarea lor ulterioară la Bursa de Valori Bucureşti”, potrivit raportului.
Suma atrasă de la investitori urmează să fie utilizată drept capital de lucru în desfăşurarea proiectelor curente şi viitoare contractate de companie, alături de continuarea investiţiilor în facilităţi de producţie de beton şi asfalt, precum şi echipamente şi utilaje de construcţii.
„Emisiunea de obligaţiuni va fi un prim contact al IBB Holding cu piaţa de capital şi vine într-un moment în care ne concentrăm pe dezvoltarea activităţii grupului şi consolidarea poziţiei în sectorul de construcţii. Am luat această decizie cu scopul de a diversifica sursele de finanţare ale grupului, în contextul unui plan de extindere a operaţiunilor în următorii ani.”, spune Ion Crăciunescu, CEO IBB Holding.
Bogdan Movileanu, director general al Fondului de Compensare a Investitorilor, precizează că BVB are o creştere constantă trimestrială a numărului de investitori de 7-8%.
Numărul de investitori de la Bursa de Valori Bucureşti, atât în acţiuni, titluri de stat cât şi alte instrumente financiare, prin intermediul societăţilor de brokeraj participante la Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI), are o creştere constantă trimestrială de 7-8%, iar datele din iunie 2024 arată o valoare record de 202.377 de conturi, arată acesta.
Statisticile publicate periodic de FCI pe propriul site menţionează numărul de investitori pe fiecare categorie – compensabili integral în limita plafonului de 20.000 de euro, în limita plafonului şi necompensabili, cât şi valoarea medie a contului de tranzacţionare. Iar aici lucrurile se pot îmbunătăţi, spune Movileanu la Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.
„Avem o colaborare bună cu colegii de la Bursa de Valori Bucureşti şi dorim aprofundarea acestor raportări pe care le primim de la participantţii fondului pentru a încerca să extragem cât mai multe date şi a veni cu câteva concluzii pertinente. Cu informaţiile pe care le are Bursa de Valori Bucureşti, cu cele pe care le avem noi, putem construi şi veni cu informaţii pertitente cu privire la evoluţia pieţei de capital. Ne gândim – şi vom avea discuţii şi cu participanţii – dacă raportarea unei cifre în plus, a unei categorii în plus ar fi benefică pentru toată lumea implicată.“
Numărul investitorilor compensabili integral – adică în limita unei investiţii de 20.000 de euro pe care un investitor şi-ar recupera-o integral dacă societatea de brokeraj la care are cont ar întâmpina dificultăţi financiare – era în iunie 2024 de circa 140.000 de conturi.
Valoarea medie a unui cont era de 4.000 de euro, potrivit FCI. Numărul celor compensabili în limita plafonului era de 61.600 cu o valoare medie de 195.000 de euro. Iar numărul celor necompensabili – inclusiv fonduri de pensii – de 1.300 cu o valoare medie de 40 milioane de euro.
„Aici întâlnim investitorii profesionali, cu precădere cei instituţionali. Dacă ne uităm la numărul investitorilor necompensabili declaraţi la 30 iunie 2024 numărul acesta este de 1.315 investitori. Aici vorbim de investitorii profesionali precădere cei instituţionali, precum şi investitorii persoane fizice care îndeplinesc acele cerinţe conform legii şi conform reglementărilor interne ale fiecărui broker. Fiecare broker, plecând de la termeni regăsiţi în lege, are un mod de a categorisi aceşti investitori ca şi investitori profesionali. În principiu de bază sunt să ai un portofoliu mai mare de 500.000 euro, un anumit volum pe piaţă dar fiecare îşi stabileşte regulile proprii plecând totuşi de la de la o bază legală“, spune Movileanu.