Turiștii străini au cheltuit peste trei miliarde lei, în România, în semestrul unu 2024

Publicat: 19 sept. 2024, 17:10, de George Andrei, în ECONOMIE , ? cititori
Turiștii străini au cheltuit peste trei miliarde lei, în România, în semestrul unu 2024

Numărul total al turiștilor nerezidenți cazați în structurile de cazare turistică colective, în semestrul I 2024, a fost de 965,1 mii, iar aceștia au cheltuit 3,001 miliarde lei, în medie 3.110,1 lei de persoană, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate joi.

Călătoriile pentru afaceri au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către 55,7% dintre turiştii nerezidenţi sosiți în România în semestrul I 2024, cheltuielile acestora reprezentând 58,6% din totalul cheltuielilor.

Călătoriile în scop particular au reprezentat al doilea motiv motiv al sejurului petrecut de către 44,3% dintre turiştii nerezidenţi sosiți în România în semestrul I 2024, cheltuielile acestora reprezentând 41,4% din totalul cheltuielilor.

Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România în semestrul I 2024, 37,9% și-au organizat sejurul printr-o agenție de turism, 35,7% și-au organizat sejurul pe cont propriu, 18,0% au optat pentru alte modalităţi de organizare a călătoriei (de exemplu, prin sindicate), în timp ce 8,4% și-au organizat călătoria atât pe cont propriu cât și printr-o agenție de turism.

Principalul mijloc de transport utilizat pentru a sosi în România în semestrul I 2024 a fost avionul, folosit de 79,2% din numărul total de turişti, în timp ce 13,8% au utilizat autoturisme proprii, 5,7% autocare și autobuze, 0,7% ambarcațiuni fluviale, respectiv trenul și alte mijloace de transport (autoturisme închiriate, motociclete etc.) cu câte 0,3% fiecare

În trimestrul II din 2024, turiștii nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective au cheltuit în medie 3.156,9 lei de persoană.

Principalul mijloc de transport utilizat pentru a sosi în România în trimestrul II 2024 a fost avionul, folosit de 78,9% din numărul total de turişti, în timp ce 12,9% au utilizat autoturisme proprii, 6,4% autocare și autobuze, 1,1% ambarcațiuni fluviale, 0,2% trenul și 0,5% alte mijloace de transport (autoturisme închiriate, motociclete etc.).