Decizia unui judecător a șocat în Anglia: o mamă cu Covid-19 ar trebui lăsată să moară
O femeie din Anglia, bolnavă de Covid-19, a intrat în comă după ce a născut luna trecută. Judecătorul a decis că ar trebui lăsată să moară împotriva dorințelor familiei de a o menține în viață și de a continua tratamentul.
Personalul medical de la Spitalul din Leicester a declarat că șansele de supraviețuire ale femeii, în vârstă de 30 de ani, sunt mici. Familia care este de religie musulmană a cerut prelungirea tratamentului și că „doar Dumnezeu poate să pună capăt vieții”, transmite BBC.
Femeia a fost dusă la spital în cea de-a 32-a săptămână de sarcină, fiind bolnavă și de Covid-19. Medicii au reușit să-i facă operație de cezariană la scurt timp după internare.
Cazul femeii a fost audiat marți la Curtea de Protecție, unde sunt analizate problemele legate de persoanele care nu au capacitatea mentală de a lua decizii pe cont propriu.
Unul dintre membrii personalului medical al spitalului i-a spus judecătorului că pancreasul pacientei și unul dintre plămânii acesteia nu mai funcționează, iar șansele de a se vindeca de Covid-19 sunt slabe. Pe femeie o mai așteaptă acasă o fată de trei ani.
Judecătorul a decis că medicii pot înceta în mod legal tratamentul pacientei și că aparatele nu fac altceva „decât să-i prelungească moartea”. Acesta a mai precizat că personalul medical au pregătit un plan de îngrijire paliativă, iar membrii familiei pacientei o pot vizita.