Familia Porsche va primi ajutor de la stat. Cine sunt acţionarii grupului Volkswagen, pe care statul german vrea să îl ajute

Publicat: 22 sept. 2024, 18:44, de Ady Ivașcu, în Auto , ? cititori
Familia Porsche va primi ajutor de la stat. Cine sunt acţionarii grupului Volkswagen, pe care statul german vrea să îl ajute
Cine sunt acţionarii grupului Volkswagen, pe care statul german vrea să îl ajute

Guvernul german ia în considerare sprijinirea Volkswagen AG, a anunţat vicecancelarul şi ministrul Economiei, Robert Habeck, când a fost întrebat despre problema concedierilor la cel mai mare producător auto european.

În prezent, Cabinetul de la Berlin urmăreşte cu atenţie situaţia de la Volkswagen, care are aproximativ 300.000 de angajaţi, în cea mai mare economie din Europa, şi este în negocieri cu toate părţile implicate.

Declaraţiile lui Habeck vin în condiţiile în care conducerea Volkswagen urmează să înceapă negocieri cu sindicatele privind noi acorduri salariale şi posibile închideri ale fabricilor în Germania. 

Robert Habeck a spus că statul german vrea să ajute Volkswagen AG să treacă prin perioada de reducere a costurilor fără să recurgă la închiderea fabricilor, reflectând temerile autorităţilor privind situaţia cu care se confruntă cel mai mare producător auto din Europa.

Cine sunt acţionarii Grupului Volkswagen

Familia Porsche și familia Piëch, descendenții fondatorului Ferdinand Porsche, controlează o mare parte din Volkswagen prin intermediul Porsche Automobil Holding SE, care deține aproximativ 31,9% din acțiunile Volkswagen și aproximativ 54% din drepturile de vot.

Aceasta este cea mai influentă familie în structura de acționariat a Volkswagen AG.

Landul german Saxonia Inferioară deține aproximativ 11,8% din acțiuni și 20% din drepturile de vot. Aceasta este o moștenire din trecutul Volkswagen, compania fiind fondată în acest stat, care continuă să fie un acționar major și influent.

Fondul suveran al statului Qatar, Qatar Investment Authority, deține 10% din acțiunile Volkswagen AG și are o influență importantă în consiliul de administrație al companiei, potrivit raportărilor disponibile la Bursa din Frankfurt.

Restul acțiunilor sunt deținute de acţionari privaţi şi investitori instituţionali străini de pe piețele globale, ceea ce include fonduri de investiții, fonduri de pensii, și alți investitori individuali.

În decembrie 2023, investitorii instituționali germani reprezentau numai 2,2% din acționarii Volkswagen AG, cea mai mică pondere, o situaţie mai puţin obişnuită pentru o companie listată la Bursa din Frankfurt.

Board-ul Volkswagen AG, având ca Chairman pe Hans Dieter Pötsch, îi include printre membri pe Dr. Hans Michel Piëch, Dr. Ferdinand Oliver Porsche şi pe Dr. Wolfgang Porsche.

Ministrul german al Economiei: Există limite faţă de sprijinul pentru Volkswagen pe care îl poate acorda Guvernul

Există limite faţă de sprijinul pentru Volkswagen pe care îl poate acorda Guvernul, structura şi viabilitatea afacerii depinde de politica companiei, a explicat Habeck.

Acesta a adăugat: „O mare parte a problemelor trebuie rezolvate chiar de Volkswagen. Este de competenţa companiei. Politicienii pot ajuta prin îmbunătăţirea cadrului legal şi trimiţând semnalele adecvate către pieţe, inclusiv subvenţii pentru vehicule electrice (EV)”. 

Oficialul german a vizitat vineri fabrica VW din Emden şi a subliniat că Volkswagen are o importanţă esenţială pentru Germania.

Publicaţia germană „Manager Magazin” anunţase, fără a preciza sursa informaţiei, că oficialii VW au în vedere reducerea cu 30.000 a numărului de angajaţi, pe termen mediu, sau aproximativ 10% din forţa totală de muncă a grupului Volkswagen în Germania.

Habeck a refuzat să comenteze informaţia, în timp ce un purtător de cuvânt al sindicatului a declarat că cifrele „nu au nicio bază şi sunt pur şi simplu un nonsens”.

Conducerea şi sindicatul urmează să înceapă negocieri săptămâna viitoare, după ce luna aceasta grupul Volkswagen AG a anunţat că va abandona o serie de acorduri de muncă, inclusiv garantarea locurilor de muncă până în 2029, la şase fabrici din Germania, ceea ce sporeşte perspectiva concedierilor din 2025.

Astfel, compania ar putea închide fabrici în Germania, pentru prima dată în istoria sa de 87 de ani, ceea ce a dus la îngrijorări la nivel înalt în cadrul Guvernului de la Berlin.

Cel mai mare producător auto din Europa anulează acordul din 1994 privind garantarea locurilor de muncă, ca parte a măsurilor de reducere a costurilor, în urma încetinirii vânzărilor şi a concurenţei vehiculelor mai ieftine din Asia.

Habeck se va întâlni luni cu şefi de companii auto, producători de componente auto şi oficiali din industrie.

Deși Volkswagen s-a confruntat cu provocări mari în ultimii ani, în special legate de tranziția către vehicule electrice, impactul scandalului Dieselgate, problemele lanţului de aprovizionare din cauza pandemiei şi a conflictelor militare, compania a continuat să fie unul dintre cei mai mari producători auto din lume și a investit masiv în tehnologii noi.