Marcel Boloș: Buget revizuit cu investiții majorate, dar deficitul atinge 6,94% din PIB
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a exprimat încrederea că rectificarea bugetară supusă dezbaterii publice va fi aprobată în ședința de Guvern de luni. Potrivit acestuia, execuția bugetară la 31 august 2024 arată un nivel record al investițiilor realizate de Guvern, în timp ce deficitul bugetar se situează la 4,53% din PIB.
„Ultima execuţie bugetară pe care o avem la data de 31 august 2024 arată un nivel record al investiţiilor pe care le-a realizat Guvernul României. Aceste investiții sunt cruciale pentru dezvoltarea României, venind atât din Politica de coeziune, cât și din implementarea proiectelor de infrastructură, fie că vorbim despre transporturi, modernizarea școlilor și spitalelor, sau reformele finanțate prin PNRR, unde avem o sumă alocată de peste 29 de miliarde de euro”, a declarat ministrul la B1 TV.
Cofinanțări ridicate și cheltuieli salariale
Boloș a subliniat că nivelul cofinanțărilor pentru proiectele din fonduri europene este extrem de ridicat, în timp ce cheltuielile de personal au fost influențate de majorările salariale acordate în urma protestelor din educație și sănătate. Aceste măsuri au fost necesare pentru a anticipa aplicarea noii legi a salarizării unice.
„Cheltuielile salariale, cum sunt cele din educație și sănătate, nu au fost bugetate de la începutul anului și acum se reflectă în execuția bugetară”, a explicat ministrul.
Un deficit bugetar de 4,53% din PIB la final de august
La sfârșitul lunii august, deficitul bugetar a ajuns la 80 de miliarde de lei, echivalentul a 4,53% din PIB. Din acest total, 67 de miliarde de lei au fost direcționați către investiții, iar restul de 13 miliarde de lei au fost cheltuieli curente, precum salariile din sectorul public.
Rectificarea bugetară – fonduri suplimentare pentru sănătate, educație și infrastructură
Rectificarea bugetară, descrisă de Boloș ca fiind „pozitivă”, prevede suplimentarea fondurilor pentru mai multe ministere. CNAS primește 11,3 miliarde de lei, în principal pentru medicamente, iar Ministerul Educației beneficiază de 4,59 miliarde de lei pentru salarii, burse și transportul elevilor. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene primește peste 3,3 miliarde de lei pentru proiectele finanțate din fonduri europene, iar Ministerul Agriculturii primește 2 miliarde de lei pentru proiecte similare. Alte alocări semnificative sunt destinate Ministerului Energiei (1,2 miliarde de lei), Ministerului Transporturilor (5 miliarde de lei), și Ministerului Finanțelor (14 miliarde de lei) pentru cofinanțarea accesării fondurilor europene și implementarea proiectelor de digitalizare.
Creșterea deficitului bugetar și revizuirea prognozei economice
Rectificarea bugetară crește deficitul la 122,8 miliarde de lei, echivalent cu 6,94% din PIB, comparativ cu 87 miliarde de lei, cât fusese prevăzut inițial. De asemenea, creșterea economică prognozată pentru anul 2024 a fost revizuită în scădere, de la 3,4% la 2,8%.