Dacia Sandero, produs exclusiv în Maroc, domină piaţa europeană. Uzina Mioveni încheie un program de disponibilizări voluntare

Publicat: 23 sept. 2024, 12:19, de Ady Ivașcu, în ECONOMIE , ? cititori
Dacia Sandero, produs exclusiv în Maroc, domină piaţa europeană. Uzina Mioveni încheie un program de disponibilizări voluntare

Automobilul Dacia Sandero, produs acum exclusiv în Maroc, a dominat piaţa auto europeană în luna august, fiind liderul de vânzări la distanţă confortabilă de concurenţă, în timp ce Uzina de la Mioveni tocmai încheie un program de disponibilizări voluntare şi se pregăteşte pentru producţia SUV-ului Bigster.

Sandero depăşeşte lejer Tesla Model Y, Toyota Yaris Cross şi VW T-Roc. Duster e pe locul 6

Potrivit datelor Jato Dynamics, Dacia Sandero – hatchback-ul românesc de clasă B (mică/supermini/subcompactă) produs acum exclusiv la uzinele Renault din Maroc – a întregistrat vânzări de 15.653 de unităţi pe pieţele europene în luna august, în creştere cu 9% de la an la an.

Sandero a depăşit lejer Tesla Model Y – 13.410 unităţi, scădere de 38% faţă de august 2023, Toyota Yaris Cross – 13.201 unităţi, plus 24% de la an la an, şi Volkswagen T-Roc – 12.853 unităţi, minus 15%.

„Sandero îşi recapătă coroana. Modelul B-hatch al Dacia, Sandero, a ocupat primul loc în clasamentul general al modelelor luna trecută, înregistrând 15.653 de unități – o creștere de 9% de la an la an, ducând volumul său total de la începutul anului la aproape 183.000 de unități. Tesla Model Y a urmat îndeaproape cu 13.410 unități – o scădere de 38%. Toyota Yaris Cross s-a situat pe poziția a treia, înregistrând o creștere de 24% a înmatriculărilor”, au afirmat analiştii pieţei auto de la Jato Dynamics.

Dacia Duster – poziţie de top în Europa, locul 6, imediat după Renault Clio

Dacia Duster, produs la Mioveni, a performat bine şi ocupă locul 6 în august, cu vânzări de 11.655 unităţi, plus 10% de la an la an, imediat sub Renault Clio şi peste Peugeot 208, ale cărui vânzări au scăzut puternic, cu 38% faţă de august 2023.

 

Alți jucători care au înregistrat performanțe bune au fost Volkswagen Polo (+26%); BMW X1 (+11%); Skoda Fabia (+21%); Toyota C-HR (+24%); Skoda Karoq (+25%); Opel/Vauxhall Astra (+40%); Peugeot 3008 (+22%); și Seat Ibiza (+74%), a precizat Jato Dynamics.

Uzina Mioveni încheie un program de disponibilizări voluntare

Datorită poziției de lider ocupată în șase dintre primele opt luni din 2024, Dacia Sandero a încheiat intervalul ianuarie – august 2024 pe prima poziție a clasamentului vânzărilor de mașini noi din Europa.

Modelul de succes de la Dacia este produs acum numai în uzinele din Maroc, în timp ce Uzina de la Mioveni se pregăteşte pentru producţia SUV-ului Bigster şi tocmai încheie un program de disponibilizări voluntare, luni fiind termenul pentru acordul final pentru cei care s-au înscris pe listă să plece.

Angajații care au dorit să beneficieze de sumele compensatorii şi-au depus cererile începând din 9 septembrie, până în data de 20 septembrie.

Cei acceptați în program vor primi bonusurile de concediere odată cu lichidarea pentru luna septembrie.

Dacia a recomandat înscrierea în programul de plecări voluntare pentru cei din secțiile în care se pregătesc reduceri sau întreruperi de activitate, finalizări de proiecte, automatizări, robotizări, digitalizări, alte modificări de structuri sau de posturi.

Acordul angajatorului pentru plecările voluntare în acest program are ca termen 23 septembrie, iar ultima zi lucrătoare pentru cei selectaţi în program este 30 septembrie 2024.