Noi bucăți de dronă rusească, găsite în Tulcea. MApN și SRI au făcut cercetări
Mai multe fragmente de dronă rusească, de tip Geran 2, au fost descoperite marți în afara perimetrului locuit al comunei Plauru, din județul Tulcea, de echipe ale Ministerului Apărării Naționale (MApN) și Serviciului Român de Informații (SRI).
Bucăți de dronă rusească au ajuns în România
Bucățile de dronă au fost preluate pentru a fi expertizate, conform procedurilor legale, în contextul unei serii de atacuri rusești asupra Ucrainei, care au avut loc în ultimele săptămâni și care au afectat inclusiv zonele de infrastructură portuară de pe malul ucrainean al Dunării.
Ministerul Apărării a informat că forțele sale au continuat să cerceteze malul românesc al Dunării, pentru a identifica eventualele rămășițe de drone căzute în urma acestor atacuri. Zona verificată se află la sud de localitatea Plauru, însă, conform autorităților, nu există indicii că ar fi fost afectată infrastructura locală sau siguranța locuitorilor din regiune.
Investigațiile de la fața locului au confirmat că fragmentele descoperite aparțin unei drone rusești de tip Geran 2. Acestea au fost ridicate pentru a fi expertizate, în conformitate cu protocoalele specifice unor astfel de situații.
”Forţe ale Ministerului Apărării Naţionale au continuat acţiunile de căutare a unor eventuale fragmente de dronă căzute pe malul românesc al Dunării, ca urmare a atacurilor executate, în ultimele săptămâni, de forţele ruse asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina.
În acest context, marţi, 24 septembrie, specialişti din MApN şi SRI au cercetat o zonă aflată la sud de localitatea Plauru, judeţul Tulcea, unde a fost semnalată existenţa unor fragmente de dronă. Aria cercetată este situată în afara perimetrului locuit al comunei Plauru, nefiind afectate elemente de infrastructură”, a transmis, marţi, Ministerul Apărării.
Ministerul Apărării Naționale a subliniat din nou că atacurile efectuate de Federația Rusă asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina sunt complet nejustificate și reprezintă o încălcare flagrantă a normelor dreptului internațional.
”Acestea au fost ridicate în vederea expertizării, conform procedurilor legale. Ministerul Apărării Naţionale reiterează mesajul ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, a mai transmis sursa citată.