Apărarea împotriva inundațiilor, prioritatea zero în bazinul Siret
După o lungă perioadă de secetă și temperaturi caniculare, toamna a venit în unele zone ale țării cu precipitații însemnate. Când vine vorba de gestionarea riscului la inundații, acesta necesită expertiza unui număr mare de specialiști, de la ingineri constructori și hidrologi și până la specialiști în biodiversitate, economie sau comunicare.
”Apele Române” este instituția care asigură gospodărirea sustenabilă a resurselor de apă și ia măsuri de protecție la inundații prin lucrările de gospodărire a apelor aflate în administrarea sa. Pentru protejarea localităților, a terenurilor și obiectivelor sociale și economice, în afară de
construcțiile hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor, ”Apele Române” derulează în fiecare an, în cadrul programului de gospodărire a apelor, lucrări de decolmatare și recalibrare a cursurilor de apă, întreținere și reparații ale infrastructurii de gospodărire a apelor, cu resurse financiare proprii și forța de muncă existentă.
În bazinul Siret, unul din cele mai mari bazine hidrografice din țară, aceste lucrări intră în competența Administrației Bazinale de Apă Siret, prin subunitățile sale – sistemele de gospodărire a apelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea și sistemele hidrotehnice independente Siret și
Pașcani. Programarea lucrărilor se face luând în considerare mai multe criterii, printre care: ordinea urgenței sau priorității, ținând cont de rapoartele întocmite după inundații de către comitetele județene pentru situații de urgență, procese verbale de calamitate, verificările anuale
ale construcțiilor cu rol de apărare, studii și analize și nu în ultimul rând petițiile cetățenilor sau ale autorităților locale.
În cursul anului 2024, Administrația Bazinală de Apă Siret a realizat 50 de astfel de lucrări de decolmatare, recalibrare și întreținere a cursurilor de apă. În total, circa 50 de kilometri de râuri și un volum de peste 250.000 de metri cubi de material aluvionar îndepărtat. Decolmatarea unui curs de apă înseamnă curățarea acestuia de materialul aluvionar depus de apele curgătoare – mâl, pietriș și bolovani, iar, de cele mai multe ori, materialul excavat se poziționează pe maluri.
Aluviunile, în timp, îngustează secțiunea de scurgere a apei în albie, iar prin îndepărtarea acestora, se asigură o curgere mult mai bună a apei, mai ales în perioadele ploioase. Decolmatarea și reprofilarea albiei au ca scop lărgirea albiei și mărirea capacității de transport, în
timp ce materialul sistematizat pe maluri contribuie la înălțarea acestora, reducând probabilitatea de revărsare a apei. De asemenea, printre lucrările de întreținere și igienizare a cursurilor de apă se numără și defrișarea vegetației arborescente dezvoltată în albia și pe malurilerâurilor, care împiedică scurgerea normală a apei și poate produce blocaje care au ca efect ridicarea nivelului cursului de apă și erodarea taluzelor.
Aceste lucrări creează și mențin albii stabile, refac secțiunea de scurgere a apelor, reduc cantitățile de aluviuni și protejează malurile. Este important, însă, ca ele să fie completate și corelate cu măsuri ce intră în sarcinile altor instituții, cum ar fi corectări de torenți, împăduriri, construcția de drumuri în rambleu, cu rol de dig, reconsiderarea secțiunilor podurilor, precum și redimensionarea sistemelor de canalizare și de scurgere a apelor pluviale. Un efort susținut, care să contribuie la menținerea siguranței și stabilității în zonele expuse riscurilor hidrologice. Dar să nu uităm că inundațiile sunt un fenomen natural, iar efectele lor nu pot fi eliminate nicăieri în lume, ci doar diminuate.