ANM dă alarma – Ploi într-o zi cât pentru o lună întreagă și vântul va sufla cu putere

Publicat: 27 sept. 2024, 20:14, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în METEO , ? cititori
ANM dă alarma - Ploi într-o zi cât pentru o lună întreagă și vântul va sufla cu putere
Foto: damboviteanul.com

Duminică începe „vârful acestei perioade instabile”, anunţă meteorologii, care prognozează scăderi accentuare ale temperaturilor. Cantitatea de apă adusă de ploi va cumula izolat cantităţi şi de peste o sută de litri pe metrul pătrat, iar în unele zone vântul va sufla cu putere.

„Codul portocaliu intră în vigoare duminică, la ora 10:00, până luni, la ora 12:00, şi vorbim de nordul şi estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, dar şi Carpaţii Meridionali şi Orientali, interval şi zone în care perioadele cu ploi torenţiale vor fi destul de abundete. Este posibil să cumulăm cantităţi de precipitaţii de 50-90 de litri pe metrul pătrat, izolat de peste 100 de litri pe metrul pătrat. În restul ţării vorbim de un cod galben, şi aici cantităţi de 25-40 de litri pe metrul pătrat şi local peste 50 de litri pe metrul pătrat şi, ceea ce este foarte important, intensificările de vânt, 45-65 de kilometri pe oră, iar în Moldova şi estul Munteniei, temporar, rafale de peste 70 de kilometri pe oră”, a anunţat şefa Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, vineri după amiază, în videoconferinţa cu autorităţile locale.

Potrivit acesteia, dacă vineri şi sâmbătă temperaturile vor fi de 32-33 de grade Celsius, de duminică va avea loc o răcire accentuată a vremii, iar la munte e posibil să cadă lapoviţă şi ninsoare.

Elena Mateescu a subliniat că nu este exclusă emiterea de avertizări de tip nowcasting privind fenomene severe imediate, după cum nu este exclusă extinderea codului portocaliu pentru unele zone din sud-estul ţării, mai ales sudul Moldovei şi partea de nord-est a Munteniei şi chiar existenţa unui ”areal de cod roşu”.

Oficialii de la Apele Române afirmă că „Este posibil să avem creşteri de nivel, dar fără atingerea unor cote care să pună în pericol locuinţe”. Aceştia subliniază că autorităţile trebuie să monitorizeze cursurile de apă, întrucât chiar dacă nivelul acestora nu va creşte foarte mult, se pot produce blocaje în zonele unor poduri.

„Referitor la Dunăre, aş vrea să subliniez că nu este absolut niciun fel de problemă la limitele prognozate în momentul de faţă”, a declarat, în şedinţa organizată vineri de autorităţi, reprezentantul Administraţiei Naţionale ”Apele Române”.