Marcel Ciolacu, favorit în Buzău pentru alegerile prezidențiale: „E de-al nostru, aduce fonduri aici”

Publicat: 28 sept. 2024, 07:17, de Vlad Stefan Orjan, în POLITICĂ , ? cititori
Exclusiv
Marcel Ciolacu, favorit în Buzău pentru alegerile prezidențiale:

Odată cu lansarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale, buzoienii trecuți de vârsta de 65 de ani par să-și fi găsit deja candidatul favorit în persoana lui Marcel Ciolacu. Președintele PSD și actualul prim-ministru, buzoian de origine, a câștigat încrederea multor locuitori ai municipiului, care îl apreciază pentru acțiunile sale în sprijinul comunității.

Întrebând mai multe persoane pe arterele principale ale orașului, reporterii au descoperit un sprijin larg pentru Ciolacu. Un pensionar din Piața Centrală a declarat: „De ce să nu-l votăm? E de-al nostru de la Buzău, e băiat bun! A făcut ceva în viață!”. Un alt pensionar, care a auzit discuția, a adăugat: „Mi-a mărit pensia, îl votez și cu 3 mâine dacă e nevoie!”.

În Parcul Crâng, o pensionară a exprimat aceeași opinie: „Ăștia ne-au dat față de alții, fie că au dat o sacoșă de Paște, fie că au mărit pensiile, ăștia chiar au dat!

Am trecut și pe lângă un stand de strâns semnături, unde pensionarii se înghesuiau să semneze pentru Marcel Ciolacu, exprimându-și susținerea cu entuziasm. În contrast, tinerii treceau nepăsători, ignorând agitația și preocupările celor mai în vârstă, părând dezinteresați de procesul politic din jurul lor. Această diferență de atitudine între generații era evidentă, subliniind o ruptură între prioritățile tinerilor și ale seniorilor din Buzău.

Sprijinul puternic pe care Marcel Ciolacu îl primește în județul său natal arată că Buzăul este deja un teritoriu câștigat pentru el în cursa prezidențială.