Președintele ANI, Florin Moise „Ariel”, a mușamalizat incompatibilitatea „Uței” Lipă
Președintele Agenției Naționale de Integritate (ANI), Florin-Ionel Moise „Ariel”, și-a făcut un obicei din a mușamaliza cazurile de incompatibilitate strigătoare la cer, așa cum este și cel al vicepreședintei PSD, pensionara MAI Elisabeta „Uța” Lipă.
PUTEREA a semnalat președintelului ANI, Florin Moise „Ariel”, încă de la începutul lunii august 2024, că președintele Agenției Naționale pentru Sport (ANS), chestorul pensionar de poliție Elisabeta „Uța” Lipă, fostă Oleniuc, este într-o stare flagrantă de incompatibilitate.
Șeful ANI, „Arielul” „Uței” Lipă
Practic, PUTEREA a solicitat șefului ANI să precizeze „Ce măsuri vor fi dispuse de către ANI în cazul doamnei Elisabeta Lipă, care din 20.06.2023 este președintele ANS, dar, în același timp, potrivit declarației de avere postate pe site-ul ANI, este și președintele Federației Române de Canotaj (FRC), dar are și contract de activitate sportivă la FRC, deși este pensionară MAI, și vicepreședinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), iar FRC și COSR primesc finanțări de la ANS?”.
Dar, deși au trecut 30 de zile, președintele ANI, Ionel Moise „Ariel” n-a catadicsit să răspundă. De ce? Pentru că răspunde doar când are chef ori când primește OK-ul de la cei care l-au impus. Adică, Moise „Ariel” a mușamalizat cazul Lipă că, deh… dă bine la partid!