Cum văd israelienii conflictul cu Hezbollah: oboseală politică, dar trebuie mers până la capăt

S-a spus mereu în ultima jumătate de secol că ”butoiul cu pulbere” al Planetei se află în Orientul Mijlociu. Într-o regiune măcinată de conflicte, Israelul se află frecvent în centrul tensiunilor internaționale. Escaladarea recentă a violențelor cu Hezbollah scoate în evidență o serie de calcule strategice și percepții ale israelienilor, esențiale pentru înțelegerea dinamicii conflictului.

Încă o dată – un pic de istorie

Conflictele dintre Israel și lumea arabă au rădăcini istorice și politice adânci, derivând dintr-un amestec complex de cauze religioase, teritoriale, politice și culturale. Situația din această regiune este extrem de complexă, iar tensiunile de lungă durată sunt influențate de multiple factori:

1. Context istoric și religios

Conflictul are la bază disputa teritorială pentru pământuri considerate sfinte de către trei religii majore: iudaismul, creștinismul și islamul. Înființarea statului Israel în 1948, recunoscută de Națiunile Unite dar contestată de statele arabe vecine, a dus la războaie și a exacerbat tensiunile etnice și religioase.

2. Refugiații și dreptul de întoarcere

Războiul din 1948 a dus la deplasarea a sute de mii de palestinieni, care și-au pierdut casele și au fost forțați să trăiască ca refugiați. Dreptul acestora de a se întoarce în locurile de unde au fost strămutați rămâne o problemă centrală și o sursă de conflict ireductibil.

3. Ocupația și colonizarea

După Războiul de Șase Zile din 1967, Israelul a ocupat Cisiordania, Ierusalimul de Est și Fâșia Gaza, teritorii considerate palestiniene conform dreptului internațional. Construirea de așezări israeliene în aceste zone ocupate a fost și ea o sursă majoră de tensiune.

4. Statutul Ierusalimului

Ierusalimul are o semnificație deosebită pentru atât pentru evrei, cât și pentru musulmani, fiind locul unde se află atât Zidul Plângerii cât și Moscheea Al-Aqsa. Statutul orașului este extrem de disputat, fiecare parte revendicându-l drept Capitală.

5. Dinamica regională și influența externă

Interesele și intervențiile puterilor externe, inclusiv SUA, Rusia și țările europene, dar și ale altor state din Orientul Mijlociu, precum Iranul și Arabia Saudită, au influențat adesea cursul conflictului. Acest lucru este evidențiat de sprijinul militar și financiar acordat diferitelor facțiuni.

6. Naționalismul și identitatea

Naționalismul puternic, atât de partea israeliană, cât și de partea palestiniană, complică posibilitatea unor compromisuri politice. Fiecare parte are narative istorice și culturale profunde care justifică drepturile lor asupra teritoriului.

7. Procesul de pace și eșecurile sale

Eforturile de pace, inclusiv Acordurile de la Oslo din anii ’90 și mai multe inițiative de mediere internațională, au avut momente de succes temporar, dar au eșuat în a produce o soluție durabilă, ceea ce a dus la cicluri repetate de violență și represalii.

În concluzie, războiul dintre Israel și lumea arabă se desfășoară de pe poziții ireductibile din cauza unei combinații de factori istorici profunzi, divergențe religioase și culturale, precum și interese geopolitice complexe. Aceste conflicte sunt amplificate de sentimente puternice de insecuritate, nedreptate și dorința de autodeterminare, făcând ca orice soluție de pace să fie dificil de realizat.

O privire asupra trecutului recent

Conflictul dintre Israel și Hezbollah, cu rădăcini adânci în disputa regională mai largă care implică Iranul și aliații săi, nu este unul nou. Încă din 2015, Israelul a fost implicat într-un conflict tacit cu Hezbollah și paramilitarii șiiți din Irak, pe fondul eforturilor Iranului de a-și extinde influența în Siria și Liban. Eforturile Israelului de a intercepta livrările de muniții iraniene către Hezbollah au avut un succes variabil, confirmând capacitatea grupării de a se adapta și întări.

Percepțiile israeliene asupra conflictului

În lumina recentelor escaladări, percepția publică în Israel este sumbră. O majoritate covârșitoare a israelienilor evrei sunt pesimiști în ceea ce privește posibilitatea unui acord de pace durabil cu Gaza, și, implicit, cu Hezbollah.

În acest context, Benjamin Netanyahu, actualul premier, este perceput ca o persoană care are serioase motive politice pentru a prelungi conflictul. Fără război, regimul său se prăbușește. Totuși, chiar dacă mulți israelieni ar prefera o schimbare la nivelul conducerii, dorința de a neutraliza Hezbollah ca amenințare serioasă rămâne foarte puternică.

Iran mișcă, din nou, neinspirat…

În loc să domolească avântul războinic, plin de ridicol absolut, al Hezbollah, Iran anunță că mută trupe și dispozitive militare în Liban și Siria. Asta, totuși, după ce și-au ascuns Ayatollahul în niște peșteri, ca să nu-l ajungă și pe el soarta liderilor Hamas, Hezbollah sau a generalilor iranieni executați la punct fix.

Ce va decurge de aici? O nouă hecatombă de războinici fanatici inflamați de credința că religia și preceptele greșit interpretate îi salvează de la moarte. Care moarte, de vreme ce, pentru ei, moartea e tot ce poate fi mai simpatic… 40 de hurii… bla… bla.

Asta e principala problemă cu acești băieți. Nu înțeleg deloc ce anume vrea Dumnezeul lor de la ei. Fiindcă, am mai spus-o, Dumnezeu nu trimite pe nimeni la moarte sigură în numele dumnezeirii. Așa e Dumnezeu. E mai degrabă băiat de treabă.

Dilema israelienă: o luptă pe mai multe fronturi

Israelienii sunt profund conștienți că în spatele Hezbollah stă Iranul, perceput ca o amenințare existențială. Retorica conciliantă a liderilor iranieni la ONU este privită cu scepticism, văzută ca un dublu discurs. Convingerea că Israelul singur nu poate opri campania iraniană de uzură este răspândită, ceea ce explică focusul pe incapacitarea Hezbollah și pe demilitarizarea Hamas în Gaza.

Implicații și predicțiuni

În acest complex joc de șah geopolitic, întrebarea „Cum se va termina?” rămâne apăsătoare. Reducerea capacității de luptă a Hezbollah este doar o parte a soluției. În ultimă instanță, o rezolvare politică – ce ar include neutralizarea amenințării iraniene și autodeterminarea palestiniană – pare a fi singura cale de ieșire durabilă din acest ciclu de violențe.

Un orizont nesigur

Nesiguranța perspectivei în Orientul Mijlociu constă numai și numai în faptul că tot ceea ce înconjoară dușmănos Israelul încă se preface că nu a înțeles care este capacitatea militară a acestui stat mic dar nervos. Hezbollah, la îndemnele iresponsabile ale Iranului, a început să țopăie, ca un cățeluș isteric, la gardurile Israelului.

După ce Israel a considerat problema Hamas aproape rezolvată, a început să se ocupe și de cățelușul obraznic. Asta se întâmplă azi. Israel a lichidat aproape toată linia de comandă a Hezbollah. Va lichida tot ceea ce înseamnă și numai o părere de amenințare venită dinspre Lumea Arabă. Așa este Israelul, nu va lăsa, niciodată, nimic neplătit.

Și… trist… dar asta este una dintre definițiile imbecilității. A nu înțelege când ai pierdut deja. Iran se consideră un lider spiritual al Lumii Arabe, dar, inflamat de stupizenia preceptelor religioase ipocrite, nu înțelege deloc că, din punct de vedere militar, războiul pe care-l finanțează este deja pierdut. Cu toți putinii și cu toată Axa Răului.