George Simion și visul ”naiv” al unei alianțe imposibile: ce îl face să creadă că poate construi punți cu USR?

George Simion, liderul AUR, a surprins din nou pe scena politică românească, afirmând că ar fi deschis la un protocol de colaborare cu USR pentru a sprijini câteva obiective punctuale, precum alegerea primarilor în două tururi sau reducerea numărului de parlamentari. Pentru cine urmărește cu atenție politica, declarația asta ridică mai multe întrebări decât oferă răspunsuri. Poate Simion să convingă vreodată o forță politică precum USR să își dea mâna cu AUR, chiar și pe teme de interes comun? Și, mai ales, ce îl face să creadă că o astfel de colaborare ar putea funcționa?

AUR și USR: polii opuși ai politicii românești

În primul rând, vorbim de două partide cu valori și strategii fundamental opuse. AUR este cunoscut pentru retorica sa conservatoare, ultranaționalistă și uneori chiar reacționară. Simion și-a construit notorietatea pe un discurs anti-sistem, anti-globalizare și vehement pro-religie. De cealaltă parte, USR reprezintă o viziune progresistă, pro-europeană, care a fost, în esență, o reacție la partidele vechi și la stilul retrograd de a face politică. Cum ar putea aceste două formațiuni să găsească „teren comun” când, până acum, au fost mai degrabă ocupate să se anihileze reciproc în declarații și dezbateri?

De ce ar trebui USR să se teamă de o astfel de propunere?

Chiar dacă alegerea primarilor în două tururi este o temă pe care USR a susținut-o din răsputeri în trecut, o colaborare cu AUR pe acest subiect ar pune partidul progresist într-o lumină extrem de nefavorabilă. Să ne amintim că USR a militat împotriva naționalismului extrem și a atacurilor la adresa minorităților. Cum ar putea să justifice un parteneriat, chiar și temporar, cu un partid care și-a făcut un renume din atacurile la adresa minorităților etnice și religioase? Pentru USR, o astfel de alianță ar însemna sinuciderea politică – un risc pe care un partid care se străduiește să reconstruiască încrederea electoratului său nu și-l poate permite.

Simion, desigur, știe toate acestea. Însă, pariul său este unul cinic: dacă reușește să convingă USR să accepte măcar discuții preliminare, atunci poate folosi asta pentru a îndepărta o parte din votanții progresiști de la USR și a-i atrage de partea AUR. În politică, uneori, este suficient să întinzi o capcană pe care celălalt să pară că este pe punctul de a călca.

Despre „arta negocierii” și arta iluziei

Simion ne spune că „politica este arta negocierii”. Dar declarațiile sale arată că încă nu înțelege cu adevărat ce presupune acest lucru. Nu poți negocia în mod credibil cu o formațiune pe care o denigrezi constant. Nu poți construi o alianță când fiecare mișcare a ta pare să fie mai degrabă o tentativă de a slăbi poziția celuilalt decât de a construi ceva durabil împreună.

Și atunci, la ce servește această mână întinsă către USR? În esență, Simion încearcă să se prezinte ca un politician flexibil, deschis la colaborări pentru binele comun, un joc de imagine care îi permite să își schimbe narațiunea din „adversar al sistemului” în „constructor de punți”. Este o strategie prin care speră să capteze un segment de electorat care poate nu se simte reprezentat pe deplin de polarizarea extremă a scenei politice. Dar cât de convingătoare este această strategie?

Visul lui George Becali și calculele politice ale AUR

Introducerea lui George Becali în discuție nu face decât să sporească ambiguitatea. Becali este cunoscut pentru declarațiile sale controversate și pentru o viziune extrem de personalizată a religiei și politicii. Adăugarea sa în echipa AUR ar putea atrage voturi, dar și respingere vehementă. Să presupunem că Simion reușește să obțină sprijinul mediatic al lui Becali – cum ar putea USR să accepte o colaborare cu un partid care îl are pe Becali drept figură proeminentă? Ar fi o trădare a întregului electorat progresist.

USR ar trebui să respingă ferm orice tentativă de colaborare

USR nu trebuie să cadă în capcana întinsă de Simion. Acest „protocol” de colaborare pe teme punctuale nu este altceva decât o mișcare de PR din partea AUR, o strategie de a crea confuzie și de a slăbi încrederea publicului în autenticitatea mesajului USR. Dacă USR acceptă măcar o negociere preliminară, Simion poate ieși în fața presei declarând că „vede posibilă o alianță cu USR”, iar astfel, la următoarele alegeri, USR va fi perceput drept un partid care nu mai are o linie clară de demarcație între sine și forțele ultranaționaliste.

Cu alte cuvinte, Simion știe că o colaborare reală cu USR este imposibilă. Dar ceea ce urmărește nu este succesul acestui demers, ci să obțină un avantaj politic din incapacitatea USR de a explica clar de ce respinge un protocol aparent benign. Alianța pentru Unirea Românilor își dorește să fie percepută ca un jucător politic versatil și dispus să colaboreze pentru binele public. Dar, în realitate, jocul său este unul pur de putere, menit să captureze cât mai mult din nemulțumirea și frustrarea cetățenilor cu o clasă politică încremenită în proiect.

AUR + USR = Niciodată.

USR ar trebui să iasă imediat și să clarifice ferm poziția sa: nu există și nu va exista o colaborare cu un partid care continuă să flirteze cu intoleranța și extremismul.