Românul care scrie istorie în politica italiană. Claudiu Stănășel a fost desemnat unul dintre cei mai influenți tineri din Italia

Publicat: 30 sept. 2024, 07:04, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Românul care scrie istorie în politica italiană. Claudiu Stănășel a fost desemnat unul dintre cei mai influenți tineri din Italia

Claudiu Stănășel, vicepreședinte al Consiliului Local din Prato, a primit o distincție importantă în cadrul evenimentului dedicat tinerilor lideri din politica italiană, desfășurat vineri, 27 septembrie, la Universitatea Link din Roma. Ceremonia, organizată de publicația națională L’Espresso și asociația culturală La Giovane Roma, a adus în prim-plan tinerii sub 30 de ani care contribuie activ la transformarea scenei politice italiene.

Claudiu Stănășel este singurul cetățean străin care a primit această distincție, fiind apreciat pentru activitatea sa de vicepreședinte al Consiliului Local din Prato și pentru implicarea sa în partidul Lega. Recunoașterea sa la nivel național evidențiază rolul esențial pe care tinerii îl au în conturarea viitorului Italiei. L’Espresso subliniază că Stănășel este este “singurul cetățean român din Italia care
ocupă o funcție instituțională într-un oraș important din Italia”, considerându-l un exemplu de integrare și leadership.

La eveniment au participat numeroase personalități politice de rang înalt, inclusiv primarul Romei, Roberto Gualtieri, și Ministrul Educației Publice, Giuseppe Valditara, alături de alte figuri cunoscute precum Rita Dalla Chiesa, Francesco Rutelli și Pier Ferdinando Casini. În fața unei săli pline de jurnaliști și oficiali, tinerii premiați au fost recunoscuți pentru contribuțiile lor remarcabile în instituții, partide și activități asociative. În discursul său, Claudiu Stănășel a mulțumit familiei și colegilor săi.

”Este o mare onoare să primesc acest premiu, rod al muncii de ani de zile și al sprijinului multor persoane. Un mulțumesc special merge către familia mea, care m-a susținut în fiecare etapă a parcursului meu, înfruntând împreună cu mine provocările și sacrificiile. Mulțumesc, în final, Ligii, partidului meu, și întregului Centru-Dreapta, al cărui sprijin constant a fost esențial pentru parcursul meu. Faptul că sunt singurul cetățean străin printre cei mai influenți tineri din Italia este o recunoaștere care depășește angajamentul meu politic: este o mărturie a valorii incluziunii și a contribuției pe care comunitatea română o aduce de ani buni întregii societăți italiene. A reprezenta orașul meu și instituțiile italiene la acest nivel este este o onoare, iar acest premiu demonstrează încă o dată că politica este instrumentul ideal pentru a construi un viitor mai bun pentru toți, cu tinerii în primplan, la conducerea instituțiilor.”, a declarat Claudiu Stănășel.