Pensiile MAI devin o gaură neagră în bugetul României: cum s-a ajuns aici

Bugetul pentru pensiile militare al Ministerului Afacerilor Interne a ajuns, în acest an, la 1,5 miliarde de euro, iar cifrele încep să pară de-a dreptul alarmante. Într-o țară în care pensia medie a unui pensionar obișnuit este cu puțin peste 2.000 de lei, cea mai mare pensie militară achitată de MAI în luna septembrie a atins colosala sumă de 22.420 de lei net. Cum s-a ajuns la o astfel de discrepanță? Și, mai ales, cât de sustenabilă este această situație pe termen lung?

Doi pensionari și două Românii paralele

Să aruncăm o privire asupra cifrelor pentru a înțelege dimensiunea reală a problemei: în prezent, Casa de Pensii Sectorială a MAI plătește pensii către 113.105 de beneficiari. Dintre aceștia, doar 13% încasează mai puțin de 3.000 de lei, în timp ce 87% se bucură de pensii mai mari de acest prag. Situația devine și mai absurdă când realizăm că, în contextul unei Românii unde mii de pensionari se chinuie să supraviețuiască cu sume sub 1.000 de lei, foștii angajați din structurile MAI trăiesc într-o lume separată, în care banii nu par să fie o problemă.

Cum se ajunge la astfel de sume?

Pensia de 22.420 de lei este mai mare decât salariul mediu al unui director de companie privată din România și chiar decât venitul lunar al președintelui țării. Aceasta este doar vârful aisbergului, iar problema provine dintr-un mod de calcul total lipsit de transparență și ancorat într-un sistem privilegiat, care ignoră contributivitatea. Pensiile militare, spre deosebire de cele din sistemul public, se bazează pe alte criterii decât cele legate de cât a contribuit un individ pe parcursul carierei sale, generând astfel dezechilibre greu de justificat în fața contribuabililor.

În acest context, impactul bugetar este uriaș: bugetul total alocat de MAI pentru plata pensiilor a crescut cu 11,7% față de anul trecut, atingând 7,3 miliarde de lei (aproximativ 1,5 miliarde de euro). Creșterea cheltuielilor cu pensiile militare devine cu atât mai problematică cu cât vedem că, în realitate, sistemul public de pensii al celor mai mulți români stă să se prăbușească, pe fondul îmbătrânirii populației și a lipsei de contribuții suficiente pentru a susține plățile.

O reformă necesară, dar cine are curajul?

Într-un climat politic instabil și într-o perioadă de alegeri, puțini politicieni își asumă riscul de a vorbi deschis despre reformarea pensiilor speciale, inclusiv cele militare. Pensiile militare nu au fost recalculate, așa cum s-a întâmplat în cazul pensiilor publice, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2023. Deși guvernul a decis să majoreze plafonul lunar neimpozabil de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, impactul asupra veniturilor la buget este de 34,6 milioane de lei pe 2024 – bani care ar putea fi folosiți pentru nevoi mai urgente ale societății.

Dar cine va avea curajul să își asume tăierea sau măcar reducerea acestor pensii? Când vedem că structurile de forță, inclusiv cele militare și cele din SRI, dispun de privilegii financiare atât de evidente, devine clar de ce reforma este o „misiune imposibilă”. Orice tentativă de schimbare ar duce imediat la proteste vehemente și la pierderea sprijinului din partea unor pături sociale cu influență considerabilă, observă HotNews.ro.

Spre faliment social?

La nivel macroeconomic, întrebarea reală este: cât mai poate continua această situație fără să provoace o criză financiară sau un faliment social? Dacă bugetul pentru pensii speciale continuă să crească într-un ritm atât de alert, vom ajunge inevitabil într-un punct în care contribuabilii de rând nu vor mai putea susține financiar privilegiile câtorva zeci de mii de pensionari de lux. În plus, mesajul transmis tinerilor care încă lucrează sau abia intră pe piața muncii este devastator: nu contează cât contribui, ci unde lucrezi și ce statut ai.

Politicienii se confruntă cu un paradox: trebuie să reformeze sistemul de pensii pentru a-l face sustenabil, dar se tem să o facă pentru că reforma ar putea costa capital politic. Astfel, problema continuă să fie amânată, iar costurile se acumulează într-o spirală a datoriilor și a inechităților sociale.

Cine poartă responsabilitatea?

Nu putem să nu ne întrebăm: cine a permis crearea unui asemenea sistem dezechilibrat? Cât de departe poate merge această situație fără să explodeze în fața noastră? Pensiile de 4.000 sau 20.000 de euro nu sunt doar niște cifre seci pe hârtie, ci sunt simbolul unui sistem rupt de realitate, în care meritele și efortul real sunt eclipsate de jocuri politice și privilegii acordate fără discernământ.

Cu un buget de pensii al MAI care crește constant, fără să fie însoțit de o analiză reală a eficienței cheltuielilor sau a criteriilor de acordare, România riscă să devină o țară în care inegalitățile sociale sunt tot mai accentuate. Dacă nu se iau măsuri ferme pentru a reduce aceste disproporții, sistemul se va prăbuși sub greutatea propriilor privilegii și va duce la o societate și mai divizată.

Într-un final, întrebarea rămâne deschisă: când va avea România liderii politici capabili să taie răul din rădăcină și să aducă echitate în sistemul de pensii? Până atunci, ne rămâne doar să privim neputincioși cum se adâncește prăpastia între pensionarii de lux și cei care abia își duc traiul de pe o zi pe alta.