Tribunalul Vrancea: A fost inaugurată Camera pentru audierea minorilor victime ale unor infracţiuni
Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea a transmis vineri, 26 februarie, că a fost inaugurată Camera pentru audierea minorilor victime ale unor infracţiuni, un proiect pilot de care beneficiază trei unităţi de parchet din cadrul Ministerului Public.
Camera pentru audierea minorilor/victime sau martori în comiterea unor infracţiuni este un proiect iniţiat şi realizat de Asociaţia Zi de bine (reprezentată de Melania Medeleanu), împreună cu Asociaţia pentru victimele infracţiunilor sexuale VIS – preşedinte Chipăr Mihaela – gândit pentru a susţine Ministerul Public în ce priveşte investigarea infracţiunilor în care victimele sunt minori şi în mod deosebit victime sau martori la comiterea infracţiunilor sexuale, transmite Agerpres.
Este a doua unitate de parchet din ţară la care a fost amenajată o astfel de cameră specială pentru audierea minorilor, victime ale infracţiunilor (după PT Constanţa) şi urmează al treilea, PT Vâlcea.
Camera este dotată cu tehnică audio şi video de ultimă generaţie, oferă un cadru prietenos minorilor audiaţi şi cu siguranţă va aduce performanţă în ce priveşte investigarea infracţiunilor.
Camera poate fi folosită şi la audierea copiilor care au fost martori în comiterea unor fapte penale – audiere la fel de importantă în aflarea adevărului judiciar – uneori poate fi singura probă în identificarea autorilor unor infracţiuni despre care nu au cunoştinţă alte persoane adulte.
Probele obţinute în urma audierii minorilor într-un asemenea cadru sunt esenţiale dacă avem în vedere că procedura noastră penală şi CEDO insistă pe evitarea reaudierii minorilor în acest sens, tehnic dotarea judecătorului de drepturi şi libertăţi cu o tabletă, conectată la sistemul nostru din această cameră, poate asigura conservarea probelor administrate.