Ce se întâmplă cu trecerile de pietoni nesemaforizate din București. Consiliul General a luat decizia!
Trecerile de pietoni nesemaforizate din preajma școlilor din municipiul București vor suferi transformări. Consiliul General al Capitalei a luat decizia în ședința ordinară de astăzi. Lucrările vizează siguranța elevilor.
Ce se întâmplă cu trecerile de pietoni nesemaforizate din București. Consiliul General al Municipiului București a aprobat luni, în ședința ordinară, indicatorii tehnico-economici pentru „Realizarea de lucrări de supraînălțare treceri de pietoni nesemaforizate“, investiție care se va face cu fonduri de la bugetul local și/sau din alte surse legal constituite. Inițiativa are ca scop sporirea gradului de siguranță rutieră în proximitatea unităților de învățământ preuniversitar din Capitală.
Astfel, potrivit proiectului de hotărâre, Administrația Străzilor se va ocupa de lucrările necesare supraînălțării trecerilor de pietoni nesemaforizate din zona școlilor, aflate la o distanță mai mică de 300 de metri de oricare din intrările acestora, acolo unde nu este însă afectată circulația mijloacelor de transport în comun. Primăria Generală crede că această măsură va asigura o protecție sporită elevilor care traversează strada, va asigura o vizibilitate mai mare a trecerilor de pietoni (în ambele cazuri șoferii sunt nevoiți să reducă viteza), va reduce numărul de accidente și va calma traficul din zona școlilor. În plus, costurile de întreținere ar fi mai mici decât în cazul sistemelor de semnalizare rutieră specifice unităților de învățământ. Trecerile de pietoni supraînălțate ar fi și mult mai rezistente la uzură și deteriorare în timpul acțiunilor de deszăpezire, în comparație cu limitatoarele de viteză, și ar produce mai puțin disconfort șoferilor.
Trecerile de pietoni nesemaforizate din București, supraînălțate în preajma școlilor. Care sunt costurile
Administrația Străzilor a prezentat și costurile pentru supraînălțarea trecerilor de pietoni, cu mixtură asfaltică. Costul diferă în funcție de lungimea străzii și de viteza legală de deplasare. Acțiunea de supraînălțare presupune tăierea carosabilului cu mașină cu disc diamant, frezarea la o adâncime de 4 cm, săpătură / umplutură / aducere la cotă, în funcție de fiecare amplasament în parte, și refacerea structurii rutiere, cu geocompozit și strat de uzură de 10 – 15 cm. La aceste lucrări se mai adaugă cele pentru scurgerea apei (montarea de geigere noi, canalizare pluvială suplimentară, unde este cazul) și cele de montare a indicatoarelor rutiere.
Costurile de execuție pornesc de la 118.648,19 lei cu TVA și ajung până la 317.347,69 lei cu TVA, pentru fiecare trecere supraînălțată. Pentru o trecere de pietoni aflată pe o singură bandă de circulație, unde viteza legală de deplasare este de 50 km/h, costul este de 11.648,19 lei. Dacă sunt două benzi de circulație, costul ajunge la 233.726,36 lei / lucrare. Dacă pe strada respectivă viteza legală de deplasare este de 60 km/h, costul de execuție crește: 160.756,34 lei pentru supraînălțarea unei treceri de pietoni aflată pe o bandă de circulație, respectiv 317.347,69 lei, dacă sunt două benzi de circulație.
Citește și: Sultanul Sorin Grindeanu făcut KO la Spitalul CF 2 București de preotul Marcel Boloș