Fugar român, urmărit internațional, prins în Italia. Era pe lista de ‘Most Wanted’ a țării noastre
Polițiștii din România, în colaborare cu autoritățile italiene, au reușit să-l captureze pe Nica Robert Florin, un bărbat care se afla pe lista de ‘Most Wanted’ a Poliției Române. Acesta, fost lider al temutului Clan al Sportivilor, a fost reținut pe aeroportul Fiumicino din Roma, Italia. Pe numele său erau emise două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, unul de 3 ani și 8 luni și altul de 1 an și 9 luni.
Conform informațiilor oferite de Poliția Capitalei, la 30 septembrie 2024, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din București au desfășurat o amplă acțiune pentru capturarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale sau executării pedepsei privative de libertate.
În acest context, investigațiile complexe efectuate de aceștia, cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale din Sectorul 4, au dus la depistarea lui Nica Robert Florin, în vârstă de 45 de ani, care era urmărit atât la nivel național, cât și internațional.
”La data de 30 septembrie 2024, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale au desfășurat activități pentru depistarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale sau executării unei măsuri privative de libertate”, transmite Poliția.
Bărbatul fusese condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare pentru o serie de ilegalități grave, printre care conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, conducerea fără permis, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. De asemenea, el mai avea o condamnare de 1 an și 9 luni pentru deținerea de droguri de mare risc.
După ce au strâns informații clare care indicau că fugarul se află în Italia, autoritățile române au colaborat cu atașații Ministerului Afacerilor Interne din cadrul Ambasadei României în Italia.
Acest schimb de informații a condus la localizarea și imobilizarea lui Nica Robert Florin pe aeroportul Fiumicino. În momentul reținerii, bărbatul a încercat să se legitimeze folosind acte false, însă această încercare a fost rapid dejucată datorită schimbului operativ de date dintre autorități.