România și Portugalia discută consolidarea securității pe flancul estic al NATO

Publicat: 02 oct. 2024, 18:12, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ACTUALITATE , ? cititori
România și Portugalia discută consolidarea securității pe flancul estic al NATO
Foto: MApN

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut astăzi, 2 octombrie, la sediul MApN, o întrevedere oficială cu omologul său portughez, Nuno Melo.

În cadrul convorbirilor, cei doi miniștri ai Apărării au trecut în revistă stadiul cooperării româno-portugheze în planul securității și apărării din perspectivă bilaterală și din cea a apartenenței la NATO şi UE. Au fost abordate, de asemenea, subiecte referitoare la situația de securitate din regiunea Mării Negre și măsurile de consolidare a posturii aliate de apărare și descurajare a agresiunilor pe flancul estic.

În ceea ce privește relațiile bilaterale în domeniul Apărării, cei doi înalți demnitari au subliniat că nivelul cooperării a fost intensificat în ultima perioadă, aspect reflectat nu doar la nivel strategic politico-militar, ci și în cadrul activităților organizate în comun ca parte a cooperării practice.

Angel Tîlvăr a apreciat contribuția Portugaliei la exercițiile și activitățile comune, angajamentul acestei țări în cadrul inițiativei NATO enhanced Vigilance Activities (eVA), prin dislocarea unui detașament de nivel companie în cadrul structurilor Brigăzii Multinaționale Sud-Est, cu sediul la Craiova, precum și prezența în alte structuri aliate de pe teritoriul României.

Cooperarea dintre România și Portugalia este o dovadă clară a solidarității aliate. Deși poziționate geografic în regiuni diferite ale continentului european, trebuie să răspundem în comun la provocările și amenințările care afectează profund lumea de astăzi. Înțelegem problemele specifice sudului, iar Portugalia înțelege că ceea ce se întâmplă în Marea Neagră nu rămâne doar în Marea Neagră. Acesta este spiritul NATO, iar România și Portugalia se sprijină reciproc în gestionarea provocărilor de securitate cu care se confruntă în regiunile în care sunt poziționate”, a spus ministrul Tîlvăr.

În ceea ce privește situația geopolitică și de securitate globală, a fost pus un accent deosebit pe implicațiile războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și necesitatea continuării sprijinirii statului ucrainean, precum și a Republicii Moldova.

La finalul întâlnirii, ambele părți au convenit asupra menținerii unui dialog deschis pentru dezvoltarea proiectelor bilaterale de cooperare în domeniul Apărării și consolidării securității regionale și internaționale.

În marja dialogului politico-militar româno-portughez, ministrul Angel Tîlvăr a avut ieri, 1 octombrie, o întrevedere și cu șeful Forțelor Navale portugheze, amiralul Henrique Eduardo Passaláqua de Gouveia e Melo.