Mă odihnesc, deci exist! Românii consideră odihna cel mai important factor pentru calitatea vieţii
Odihna este factorul cel mai important pentru calitatea vieţii românilor, fiind urmată de echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională, potrivit unui studiu Reveal Marketing Research în parteneriat cu CIPRA.
Aspecte adesea neglijate: hobby-urile, vacanţele sau activităţile de dezvoltare personală
Autorii studiului subliniază că este esenţial să se acorde importanţă mai mare unor aspecte adesea neglijate, precum hobby-urile, vacanţele sau activităţile de dezvoltare personală, întrucât acestea sunt determinante pentru a obţine satisfacţie şi confort pe termen lung.
Vizionarea de podcasturi, în topul activităţilor de dezvoltare personală
Din răspunsurile participanţilor la studiu reiese că, în topul activităţilor de dezvoltare personală preferate, vizionarea de podcasturi a înregistrat o creştere semnificativă faţă de anul trecut, aceasta situându-se pe prima poziţie (menţionată de 49% dintre respondenţi în 2024, comparativ cu 38% în 2023).
Pe locul al doilea se află lecturarea cărţilor de dezvoltare personală, cu 47% în 2024, faţă de 45% anul trecut, aceasta fiind preponderent opţiunea persoanelor din categoria de vârstă 55-65 de ani.
În aceeaşi secţiune au fost menţionate, cu procente mai mici, cursurile şi specializările profesionale (19%), coachingul/consilierea (10%)şi mersul la psiholog (9%).
Întrebaţi despre activităţile preferate în timpul liber, 68% dintre respondenţi au menţionat plimbările în natură, urmate de mersul la cumpărături (54%) şi de citit (41%).
39% dintre respondenţi merg la cinema sau se uită la filme acasă, 38% se văd cu prietenii, 29% practică un hobby, precum sport, pescuit, dans, pictură sau gastronomie, 25% ies la restaurant/bar/club, iar 17% se relaxează cu activităţi de răsfăţ (masaj, spa, manichiură).
Totodată, dorinţa de a se organiza mai bine, astfel încât să aibă mai mult timp liber, a fost menţionată anul acesta de un număr semnificativ mai mare de respondenţi (52%, comparativ cu 44% în 2023), ca factor de echilibru între viaţa personală şi cea profesională, fiind urmată de: curajul de a face schimbări care să le îmbunătăţească viaţa (44%), mai mult timp pentru pasiuni (42%), mai multe vacanţe (41%), viaţă socială mai activă (37%), investiţia în activităţi de dezvoltare personală (36%), ajutorul specializat, precum terapie, coaching, mentoring (17%).