Alarmant: aproape 40% din medicii României sunt afectați de burnout avansat

În lumina unui studiu recent dezvăluit de Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, situația corpului medical din țară pare să atingă puncte critice de stres profesional. Cifrele, care indică faptul că peste o treime dintre medici se confruntă cu episoade severe de burnout, ridică serioase semnale de alarmă cu privire la starea de bine a acestora și implicit, la calitatea îngrijirii medicale oferite pacienților.

Ce înseamnă burnout-ul pentru medici?

Burnout-ul medical nu este doar o „oboseală accentuată”, așa cum ar putea sugera termenul la o interpretare superficială. Este o stare de epuizare emoțională, mentală și fizică extremă, cauzată de stresul îndelungat și intens asociat cu responsabilitățile profesionale. Pentru medici, burnout-ul poate însemna scăderea empatiei față de pacienți, eroare medicală, decizii clinice mai puțin eficiente și, în final, o calitate scăzută a actului medical.

Consecințele burnout-ului în rândul medicilor

1. Scăderea calității actului medical: Un medic epuizat este mai predispus să facă erori în diagnosticare și tratament. Acest lucru poate avea consecințe directe asupra sănătății pacienților.
2. Creșterea absenteismului: Medicii afectați de burnout pot lipsi mai frecvent de la serviciu, ceea ce pune o presiune suplimentară pe colegii rămași și poate perturba funcționarea normală a unităților medicale.
3. Probleme de sănătate personală: Burnout-ul poate duce la probleme serioase de sănătate, inclusiv tulburări cardiace, depresie, anxietate și chiar gânduri suicidare.
4. Fluxul de personal: Ratele ridicate de burnout contribuie la fluctuațiile de personal, mulți medici alegând să părăsească profesia sau să migreze în alte țări în căutarea unor condiții de muncă mai bune.

Ce poate fi făcut?

Prevenirea și gestionarea burnout-ului în rândul medicilor necesită o abordare multifactorială. Este esențială îmbunătățirea condițiilor de muncă prin reducerea orarelor supraîncărcate și a presiunii administrative. De asemenea, trebuie să se pună un accent mai mare pe suportul emoțional și psihologic pentru medici, prin programe de consiliere și sprijin în carieră.

În concluzie

Studiul prezentat de Daniel Coriu reflectă o criză subliniată de neîncrederea societății în sistemul medical, amplificată de scandalurile mediatice. Este imperativ ca, pe lângă măsurile interne de ameliorare a condițiilor de muncă, să se lucreze și la restaurarea încrederii publice în medici și în sistemul medical românesc. Aceasta nu este doar o provocare pentru sistemul de sănătate, ci și pentru societatea românească în ansamblu, care depinde de eficiența și empatia acestor profesioniști dedicați sănătății publice.