Primarul din Tulcea, Ștefan Ilie, a ajuns în instanță. Este acuzat de conflict de interese
Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) de conflict de interese, după ce acesta ar fi semnat autorizații de construire pentru o firmă de la care ulterior a achiziționat un imobil.
Această situație a atras atenția ANI, care a deschis un dosar pe numele primarului, dosar aflat în prezent pe rolul Curții de Apel Constanța. Ilie a contestat raportul ANI, iar primul termen al procesului a avut loc joi, 3 octombrie.
„În perioada exercitării mandatului de primar al Municipiului Tulcea, a participat la luarea unor decizii şi a emis o serie de acte administrative care au avut ca rezultat un avantaj patrimonial pentru sine. Astfel, Ștefan Ilie a emis autorizații de construire și certificate de urbanism pentru societatea comercială de la care, ulterior, a achiziționat un imobil”, după cum se arată într-un comunicat ANI transmis marți.
Conform ANI, în timpul mandatului său de primar al municipiului Tulcea, Ștefan Ilie ar fi participat la luarea unor decizii administrative și a emis acte care i-ar fi adus avantaje patrimoniale.
Mai precis, edilul ar fi semnat autorizații de construire și certificate de urbanism pentru o societate comercială de la care, ulterior, a achiziționat un apartament. ANI susține că aceste acțiuni constituie un conflict de interese, aspect detaliat într-un comunicat oficial emis de agenție.
Ilie Ștefan are propria versiune asupra situației
El a explicat că ANI consideră că se află într-un conflict de interese deoarece a emis acele autorizații pentru societatea de la care a cumpărat apartamentul.
Totuși, primarul a subliniat că achiziția a fost făcută în rate, pe o perioadă lungă, și la un preț corect, fără a beneficia de facilități sau avantaje financiare care să justifice acuzațiile de conflict de interese.
În plus, el a afirmat că nu a primit încă raportul complet al ANI și că evaluarea situației sale este bazată pe informații incomplete.
Edilul a adăugat că, de-a lungul timpului, a fost ținta mai multor reclamații, încă de pe vremea când era primar al comunei Luncavița, însă toate acestea s-au dovedit nefondate.
„ANI consideră că eu mă aflu într-un conflict de interese pentru că eu am semnat autorizația de construire și certificatul de urbanism la societatea de la care am achiziționat apartamentul. Eu m-am achiziționat un apartament în rate, mai am mulți ani până îl voi plăti.
Conform prețului pieței, nu am obținut vreo facilitate, un preț mai mic sau alte tipuri de interese materiale care fac evaluarea unui conflict de interese și prin comunicat înțeleg, că eu nu am primit raportul de evaluare. De-a lungul timpului ANI a tot solicitat document, nu doar în speța asta.
Dosarul despre care vorbește ANI este din 2018 încă de când eram primarul comunei Luncavița, am avut zeci, sute de reclamații. Este firesc ca evaluatorii de acolo să-mi solicite documente. Am fost acuzat de-a lungul timpului că am imobile pe malul mării, au văzut că nu este așa, că am angajat rude.
Asta e o nebunie, eu am inclusiv contracte de a scoate stâlpii de pe trotuare. Eu dacă am un credit la o bancă, nu aș putea să semnez vreun act în calitate de primar pentru banca respectivă. Legea este atât de permisivă încât nu ai cum să nu ai ceva care să incrimineze acest conflict de interese.”, a declarat edilul pentru Republica.
Printre acuzațiile aduse la acea vreme se numărau și deținerea de imobile pe malul mării sau angajarea unor rude în administrația locală, dar investigațiile nu au confirmat aceste afirmații.
Ilie a subliniat că actuala acuzație de conflict de interese este rezultatul semnării unor autorizații care, conform legii, ar putea fi considerate o încălcare, dar fără să aducă vreun avantaj material necuvenit.
Primarul a subliniat că prevederile legale care reglementează conflictul de interese sunt vagi și pot duce la interpretări care, în opinia sa, devin „penibile”. El a oferit exemple pentru a ilustra aceste ambiguități, menționând că, dacă ar urma aceeași logică, nu ar avea voie să semneze autorizații pentru companii de utilități precum Enel sau să interacționeze cu băncile, în cazul în care are un credit.
În plus, Ștefan Ilie a dezvăluit că știe cine se află în spatele reclamației depuse la ANI. Conform spuselor sale, viceprimarul Dragoș Simion, care i-a fost și contracandidat în alegerile pentru funcția de primar din 9 iunie, este cel care a făcut sesizarea.
Ilie consideră că această situație face parte dintr-o luptă politică între el și contracandidații săi. În final, edilul a subliniat că, deși legea prevede că faptele sale pot constitui o abatere disciplinară sancționabilă cu o reducere de 10% a indemnizației pentru o perioadă de maximum șase luni, nu există nicio prevedere legală care să ducă la suspendarea sa din funcție. Cu toate acestea, el a remarcat că, în contextul din România, orice este posibil.