Geoană, victima contradicțiilor sale: Cum relațiile cu rușii îi sabotează candidatura

Mircea Geoană, fost secretar general adjunct al NATO, se află într-un moment de cotitură politică, marcat de acuzații și scandaluri care amenință să îi destrame orice șansă la o carieră prezidențială. Una dintre cele mai recente etichete care i-a fost atribuită – „omul rușilor” – reflectă cât de vulnerabil a devenit politicianul, afectat de un amalgam de critici și suspiciuni, legate de trecutul său și de presupuse legături cu Rusia.

Geoană nu este străin de astfel de acuzații, iar legăturile sale cu Rusia au fost speculate încă din perioada prezidențialelor din 2009, când a fost atacat pentru vizite suspecte la Moscova, aranjate de figuri cu legături în spionajul rusesc. Deși a avut mulți ani la dispoziție pentru a-și redefini imaginea și a combate percepțiile de „complicitate” cu Rusia, Geoană nu a reușit să facă față acestor provocări. Criticii îl acuză că nu a luat nicio măsură pentru a atenua rusofobia endemică în societatea românească, o formă de extremism care pare să fi devenit tot mai normalizată în spațiul public.

Pe lângă acest eșec în plan intern, rolul său la NATO, într-o perioadă sensibilă ce a culminat cu războiul din Ucraina, atrage și mai multă atenție. În cei doi ani în care a „vice-condus” organizația, Geoană a fost acuzat că nu a făcut nimic pentru a preveni escaladarea tensiunilor cu Rusia. În loc să construiască poduri și să promoveze dialogul, se pare că a repetat „smintelile belicoase” ale imperialismului american, conform criticilor. Astfel, nu a avertizat Occidentul asupra pericolelor unei rupturi totale cu Rusia, o țară care, inevitabil, ar reacționa în fața provocărilor occidentale. Eșecul său de a promova o cale de mijloc a contribuit, spun aceiași critici, la crearea unei Europe dependente de Washington, incapabilă să gestioneze relațiile cu vecinătatea sa estică.

În aceste zile, o serie de dezvăluiri jurnalistice îi pun din nou în pericol credibilitatea. Investigațiile OCCRP și alte surse media, precum G4Media, au arăat că Geoană a început pregătirile pentru campania prezidențială încă din perioada în care era la NATO, cu implicarea unor figuri controversate precum Rareș Mănescu, fost primar al Sectorului 6 din București. Deși Geoană a negat inițial această asociere, ulterior a recunoscut indirect implicarea lui Mănescu în „Mișcarea România Renaște”, o platformă politică pe care se bazează candidatura sa.

20:49 • POLITICĂ

Legături întunecate: Cum poate Geoană să submineze credibilitatea NATO?

18:58 • POLITICĂ

Mircea Geoană, contrazis de oamenii lui: ”Rareș Mănescu a fost coordonatorul campaniei pe București”

Într-un interviu recent la Digi 24, Geoană a fost confruntat cu o întrebare directă: „Care sunt minciunile?” Răspunsul său contradictoriu a adâncit suspiciunile. În timp ce încerca să minimizeze asocierea lui Mănescu cu campania sa, Geoană a fost pus în fața propriilor declarații contradictorii. Deși inițial a negat implicarea acestuia, ulterior a admis că Mănescu a avut un rol episodic în mișcarea sa politică.

Această succesiune de greșeli în comunicare ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea lui Geoană de a spune adevărul sau de a susține o minciună convingătoare. Într-o lume politică în care ambiguitatea poate fi uneori o armă utilă, Geoană pare să se împiedice de propriile sale contradicții.

Un alt moment compromițător pentru fostul lider al PSD a fost atacul său la adresa jurnalistului Attila Biro, acuzat de Geoană că ar fi avut legături cu o tentativă de asasinat din Bulgaria – o acuzație care s-a dovedit a fi un fake news preluat fără discernământ. În loc să corecteze eroarea, Geoană a continuat să susțină o teorie conspiraționistă, adâncind impresia că este dispus să folosească strategii murdare pentru a-și discredita criticii.

Mircea Geoană, cândva o figură politică proeminentă, riscă să fie trimis la „coșul de gunoi al istoriei” nu doar din cauza acestor scandaluri, ci și pentru că nu a reușit să-și asume rolul de lider vizionar. Indiferent de ambițiile sale prezidențiale, trecutul său îl ajunge din urmă, punând în discuție atât moralitatea, cât și competențele sale politice.