Igor Bergler, un fel de Pavel Coruț pentru corporatiști

Cel mai vândut autor român după Revoluție, cu peste un milion de exemplare, a găsit combinația câștigătoare între genul thriller și distracția favorită pentru adepții cultului woke-crucificarea creștinismului.

Romanele sale care îmbină suspansul cu referințele la istorie și religie (Biblia pierdută, Testamentul lui Abraham, Minciuna lui Michelangelo) reușesc să capteze atenția urmărind minuțios planul de marketing schițat de autor.

Punctele care trebuie bifate sunt focalizate pe interesul lumii occidentale pentru un anumit tip de personaje (Isus, Robin Hood, Dracula, etc), identificarea celui mai de succes țap ispășitor pentru civilizația vestică-religia creștină și pe instrumentele unui gen cu priză la public, filmul de acțiune tip thriller transpus în proză.

Și cum e de bon ton în Occidentul despiritualizat, autosuficient din punct de vedere material, să vorbești de marele abuzuri comise în numele creștinismului și să vânezi incoerențele dintre Evanghelii sau faptele apostolilor, Igor Bergler s-a simțit dator să vină cu încă o carte (Cronicile Nesăbuinței) în care să pună laolaltă toate pasajele din romanele sale cu referire la această temă.

Interesul foarte mare pentru cărțile sale concretizat prin cifrele de vânzări și drepturile de autor vândute în peste 30 de țări are câteva explicați simple-cărțile sunt bine scrise, dialogurile interesante, acțiunea imprevizibilă și captivantă iar referințele culturale în jurul unor teme cu potențial de controversă întreține interesul cititorului de-a lungul celor 4-500 de pagini ale cărților sale (din acest punct de vedere, probabil că nu foarte mulți dintre cei care le-au cumpărat chiar au reușit să le parcurgă integral).

Precum Pavel Coruț care specula interesul pentru conspirații, Bergler înlocuiește securistul patriot care luptă pentru țărișoara sa împotriva unor organizații oculte cu intelectualii fini care luptă pentru adevăr împotriva dogmelor unei religii opresive, care se face vinovată de falsificarea dovezilor istorice, distrugerea unor opere culturale majore ale antichității, abuzuri și nedreptăți, etc.

Corut era prizat de naționalistul conspiraționist, Bergler pare preferatul corporatistului globalist, numai bun să împartă rafturile bibliotecii cu transumanistul Harari.

Și aici nu este vorba doar de specularea unor tendințe actuale, religia creștină fiind pusă la zid cu o fervoare aproape religioasă azi în Vest (va amintiți deschiderea JO?), ci și de asumarea unui crez.

Am urmărit podcastul realizat de Damian Anfile pe YouTube cu Igor Bergler iar celebrul autor se poziționa aproape ca un adversar personal al creștinismului și, având în vedere tribuna pe care i-o oferă în prezent cifrele de vânzări ale romanelor sale, atitudinea sa aspiră la consolidarea unui trend deja format.

Să nu uităm însă că incoerențele reproșate de Bergler creștinismului sunt în toate religiile și în orice culegere de texte care a presupus copiere și recopiere timp de mii de ani, fiecare repovestitor simțindu-se dator să își aducă o contribuție, mai mare sau mai mică, la succesul cauzei.

Faptul că relatările istoricilor se bat uneori cap în cap cu cele ale Evangheliilor nu înseamnă automat că Evangheliile au falsificat istoria, poate că și reproducerea relatărilor istoricilor antici, supuse la rândul lor alterării mesajului inițial prin copiere și răscopiere, conțin inexactitățile lor.

Abuzurile bisericii nu pot fi rupte de contextul epocii și, tot încercând să găsim țapi ispășitori prin antichitate cu aere de superioritate modernă, uităm că morala creștină cu setul său de valori a separat societatea de barbarie multă vreme prin părțile astea de lume.

După toată cazuistica surprinsă în romanele sale urmărind minuțios neclaritățile, contrazicerile, derapajele, obscuritatea surselor și lipsa de credibilitate a unor afirmații pe care s-a construit creștinismul, Bergler vrea să ne convingă că Biblia nu poate fi cuvântul lui Dumnezeu având în vedere toate aceste scăpări.

Foarte bine, nici eu nu cred asta și poate și alte milioane de creștini împreună cu mine. Cred însă că Biblia reprezintă interpretarea oamenilor asupra Cuvântului lui Dumnezeu (ca și Coranul, cărțile iudaismului, etc). Avem deci o carte care surprinde impulsul divin și apoi punerea sa în operă, omenească. În definitiv și Isus avea o natură dublă, umană și divină, cum ar putea reprezenta Biblia integral Cuvântul lui Dumnezeu, având deci doar esența divină, fără distorsiunile care se produc mereu între emițătorul mesajului și receptorii săi?

Până una alta pare distractiv să dăm cu pietre într-o religie în pierdere de viteză, care nu se mai poate apăra agresiv cum ar face-o Islamul (să rememorăm ,,je suis Charlie”…) sau insidios cum ar proceda iudaismul (poți critica Talmudul fără să ți se lipească eticheta de antisemit? poți scrie romane-thriller care să plece de la Protocoalele Înțelepților Sionului?) dar trebuie să fugim ca dracul de tămâie de încălcarea taburilor actuale (care a fost ultimul film în care personajul negativ să fi aparținut comunității LGBT?).

Pariez că la prima mare criză în Vest- politică, socială și poate militară-cei care își fac un titlu de glorie din aprecierea cărților „demistificatoare” precum cele amintite mai sus, vor descoperi brusc că acestea nu-i mai satisfac intelectual așa cum în avion nu găsești niciun ateu când încep turbulențele….