Olguța mai face o „scamatorie“ la Craiova! Transformă cu 15 milioane de euro o baltă într-un parc, cu lac de pescuit

Publicat: 06 oct. 2024, 11:56, de Marian Apipie, în Administratie , ? cititori
Olguța mai face o „scamatorie“ la Craiova! Transformă cu 15 milioane de euro o baltă într-un parc, cu lac de pescuit
Olguța mai face o „scamatorie“ la Craiova! Tranformă cu 15 milioane de euro o baltă într-un parc, cu lac de pescuit

Craiova va mai avea un parc amenajat de la zero. Municipalitatea are deja Studiul de Fezabilitate întocmit și urmează să obțină aprobarea proiectului și a indicatorilor tehnico-economici ai investiției într-o ședință extraordinară a Consiliului Local, care va avea loc luni, 7 octombrie. După care, va căuta o sursă de finanțare din fonduri europene. Ar fi al doilea parc nou înființat în Bănie, după cel inaugurat în primăvară: Fantasy Park.

Olguța Vasilescu mai face o „scamatorie“ la Craiova și tranformă cu 15 milioane de euro o baltă secată și insalubră într-un parc, cu zonă de promenadă, loc de joacă și lac de pescuit cu debarcader. Proiectul, care are deja SF-ul și toată documentația necesară, va fi supus spre aprobare Consiliului Local într-o ședință extraordinară convocată pentru mâine. Noul parc al Craiovei va fi recuperate dintr-o zonă mlăștinoasă, care se întinde în jurul fostei bălți Cernele, un loc sălbăticit, degradat și plin de gunoaie.

Terenul se încadrează între străzile Eliza Opran și Fermierului, inundabile, cunoscut fiind faptul că acolo pânza freatică se află la suprafață și pune probleme ori de câte ori plouă mai abundent. Primăria vrea să facă din baltă un lac pentru agreement, iar găselnița este realizarea unui canal care să alimenteze lacul, atunci când seacă, sau să preia apele în surplus, atunci când zona se inundă. Autoritățile susțin că, pe lângă rolul urbanistic, noua oază de verdeață a orașului va avea și un rol ecologic. Parcul va curăța aerul de praf și noxele de la mașini și va umidifica aerul, mai ales în lunile toride de vară. Va prelua numele bălții de acolo, care, în ultimul timp, pe fondul secetei, mai rezistă doar prin câteva ochiuri de apă.

Parc pentru cel puțin 86.000 de craioveni. Cum va arăta

Un avantaj, mai spun autoritățile, este faptul că parcul se găsește în imediata apropiere a orașului, fiind foarte accesibil, la numai 10 minute de cartierul Craiovița Nouă. De altfel, primăria a și aflat de la Evidența Persoanelor numărul craiovenilor care locuiesc pe o rază de 2 kilometri de zona unde va fi amenajat noul parc: 86.268.

Potrivit proiectului, Parcul Cernele va avea o infrastructură verde-albastră. Verdele vine de la zonele de verdeață care vor fi replantate, inclusiv, copaci, iar albastrul de la luciul de apă, care va da culoare parcului. În documentație se spune că, din cele 6 hectare ale parcului, 5 hectare vor fi ocupate de zonă verde. Se vor planta arbuști, peluze de gazon și patru specii de pomi, din cele care rezistă în zonă – glădiță, salcie, salcâm și nuc.

Lacul va fi, însă, punctul central al parcului. Autoritățile își propun să consolideze malurile bălții existente, prin palplase metalice. Totodată, va fi amenajat un canal de alimentare a lacului, o lucrare de inginerie care va ține, practic, lacul în viață. Va fi o construcție separată, din beton armat, care este destinată să preia apa ce provine din preaplinul acumulării Valea Șarpelui și din precipitații, de pe străzile apropiate. În felul acesta, autoritățile se asigură că lacul nu va seca complet, pe timpul verii, așa cum s-a mai întâmplat, devenind doar o mlaștină și nu se va inunda, în cazul ploilor torențiale.

Olguța tranformă o baltă într-un parc. Parcul Cernele, o investiție de aproape 15 milioane de euro

Lacul din parcul Cernele va fi bun pentru pescuit, spun autoritățile. În documentație nu se precizează mai multe detalii despre modul în care autoritățile își propun să populeze apa cu pești, dar se spune că lacul va fi unul piscicol. Pe suprafața apei se va construi și un debarcader, care va fi acoperit.

La capitolul dotări, autoritățile și-au propus ca parcului să nu-i lipsească nimic pentru a fi funcțional, începând de la alei și terminând cu băncuțe și coșuri de gunoi, despre care se spune că vor fi simple, în estetica parcului. Va exista și un loc de joacă pentru copii, amenajat cu tartan, dar și un spațiu de fitness pentru părinți. Parcul va avea propria instalație de irigații, va fi iluminat, supravegheat video, pentru siguranța celor care-și petrec timpul acolo, și va avea acces la wi-fi.

Nota de plată este și ea una pe măsură: 14,87 milioane de euro. Partea bună este că autoritățile își propun să obțină banii din fonduri europene, dar vor suporta o parte a investiției și de la bugetul local. Potrivit datelor din SF, valoarea totală a proiectului este 74.386.930,50 lei, din care asistența financiară nerambursabilă ar fi de 57.986.208 lei. Contribuția proprie a municipiului Craiova este de 16.400.722,50 lei, din care 1.183.392 lei este contribuția la cheltuieli eligibile (cofinanțarea de 2%), iar 15.217.330,50 lei – contribuția la cheltuielile neeligibile.

În Craiova există zone verzi celebre în care primăria a investit foarte mult: Parcul Romanescu (monument istoric), al doilea parca natural ca suprafață din Europa, și Grădina Botanică. Municipalitatea a revitalizat și Parcul Cornițoiu și a mai amenajat un parc nou, Fantasy Park, inaugurat în primăvară.

Citește și: Olguța începe operațiunea „Sania lui Moș Crăciun“! Sărbătorile vin mai devreme la Craiova