Ce măsuri noi de securitate se iau la Palatul Parlamentului

Publicat: 07 oct. 2024, 19:28, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ACTUALITATE , ? cititori
Ce măsuri noi de securitate se iau la Palatul Parlamentului
Palatul Parlamentului

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, a anunțat astăzi că filtrul de securitate de la intrarea în Palatul Parlamentului destinată vizitatorilor va fi mutat, în termen foarte scurt, mult mai în faţă. În plus vor mai fi luate şi alte măsuri de siguranţă.

Aceste măsuri vor fi luate în urma incidentului din 17 septembrie, când un bărbat a provocat un incendiu în Palatul Parlamentului, într-un magazin aflat în zona de intrare a vizitatorilor de la Camera Deputaţilor.

„În privinţa analizei de securitate avem elementele astfel încât în perioada imediat următoare să operăm acele modificări care se impun, astfel încât să preîntâmpinăm orice fel de asemenea accident pe viitor. O să observaţi că în termen foarte scurt, imediat după ce se va termina de zugrăvit incinta unde a avut loc acel incendiu, acel filtru de securitate va fi adus mult mai în faţă. Sunt şi propuneri care presupun şi alte tipuri de măsuri luate în curtea Parlamentului”, a spus Suciu la Palatul Parlamentului.

El a menţionat că în curtea Palatului Parlamentului au fost montate camere şi senzori de mişcare, după ce un cetăţean turmentat a sărit gardul.

„De fiecare dată când se observă o vulnerabilitate, cei care sunt îndrituiţi – Jandarmerie, SPP şi alte instituţii ale statului – vor face propuneri astfel încât să preîntâmpinăm asemenea incidente. În această clădire intră aproape 240.000 de oameni în fiecare an şi eu, personal, nu îmi doresc să îngreunăm accesul atâtor oameni doar pentru că cineva a avut o problemă de o asemenea natură. Clădirea este păzită de trei instituţii în colaborare. Nu cred că este nevoie de a patra entitate. Soluţia – proceduri îmbunătăţite şi anumite suplimentări de pază în anumite zone critice”, a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor.