Bisericile se pot înscrie, din 9 octombrie, în Programul Casa Verde Fotovoltaice
Bisericile se vor putea înscrie în Programul Casa Verde Fotovoltaice, din 9 octombrie, pentru a putea beneficia gratuit de montarea pe turle a panourilor solare.
Peste 7.600 de persoane fizice s-au înscris, marţi, în Programul Casa Verde Fotovoltaice, destinat Regiunii Vest, bugetul disponibil fiind rezervat în totalitate.
Înscrierile continuă, miercuri, cu lăcaşurile de cult, pe un buget separat.
Înscrierile unităţilor de cult în cadrul programului, prin intermediul aplicaţiei informatice, se derulează după ce sesiunile pentru persoanele fizice s-au încheiat.
,,Astăzi, 8 octombrie 2024, ora 10:00, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Vest – judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş”, a arată Agenția Fondului de Mediu (AFM), într-un comunicat de presă.
Potrivit AFM, bugetul de 229.110.000 lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral, prin înscrierea unui număr de 7.637 de persoane fizice.
”Astăzi, s-a încheiat înscrierea cu succes a 65.996 de persoane fizice care vor avea oportunitatea de a beneficia de o finanţare substanţială de până la 30.000 de lei pentru finanţarea instalaţiilor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, ce vor fi instalate împreună cu panourile fotovoltaice. De mâine, 9 octombrie, se vor putea înscrie 670 de unităţi de cult pentru un buget de 20.100.000 de lei”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.
Înscrierile unităţilor de cult în cadrul programului, prin intermediul aplicaţiei informatice, se realizează miercuri, sesiunile pentru persoanele fizice fiind încheiate.
Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.