România s-a angajat, prin Jalonul 392 din PNRR, să implementeze în legislația națională Directiva (UE) 2022/2041 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, până la data de 15 noiembrie 2024. Principalele prevederi ale proiectului de lege privind salariul minim european, aprobat recent de Senat, includ următoarele aspecte:
- Stabilirea salariului minim brut:
- Salariul minim brut pe țară se va actualiza anual prin hotărâre a Guvernului, începând cu 1 ianuarie, după consultarea confederațiilor sindicale și patronale.
- Se va ține cont de indicatori economici și sociali, precum ponderea salariului minim în câștigul salarial mediu brut, productivitatea și costul vieții.
- Plata angajaților în timpul grevei:
- Proiectul introduce prevederea ca angajații să fie plătiți și în perioada în care se află în grevă.
- Controlul mai frecvent al ITM:
- Inspecția Teritorială a Muncii (ITM) va putea efectua controale mai frecvente la firmele considerate problematice, fără ca acest lucru să fie considerat discriminatoriu.
- Formula de calcul:
- Până la jumătatea lunii noiembrie, Guvernul trebuie să aprobe formula de calcul pentru salariul minim adecvat, pentru a stabili cu exactitate valoarea acestuia.
- Criterii de stabilire și actualizare:
- Criteriile de stabilire includ: puterea de cumpărare a salariului minim, costul vieții, nivelul general al salariilor și distribuția lor, rata de creștere a salariilor și evoluțiile productivității pe termen lung.
- Impactul asupra angajaților:
- Aproximativ 1,8 milioane de angajați din România (25-33% dintre salariați) vor beneficia de majorări salariale de la 1 ianuarie 2025, ponderea salariului minim brut în câștigul salarial mediu brut fiind estimată să crească de la aproximativ 40% la 48-52%.
Cum se stabilește salariul minim adecvat
Nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește în funcție de evaluarea gradului de adecvare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în funcție de ponderea acestuia în câștigul salarial mediu brut și va cuprinde următoarele:
1) modalitățile de stabilire şi actualizare a nivelului salariului minim brut pe țară garantat în plată;
2) criteriile de stabilire și actualizare a salariului minim brut pe ţară garantat în plată care să includă cel puțin următoarele elemente:
a) puterea de cumpărare a salariului minim, luând în considerare costul vieții;
b) nivelul general al salariilor și distribuția acestora;
c) rata de creștere a salariilor;
d) nivelurile și evoluțiile productivității la nivel național pe termen lung.
3) indicatorii statistici naționali aferenți criteriilor prevăzute la pct. 2);
4) setul de indicatori anuali de monitorizare si evaluare de impact asupra mediului economic și social;
5) modul de realizare a analizelor suport şi de monitorizare a evoluției salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în funcție de nivelul orientativ între 50%-52% al ponderii valorii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată în câștigul salarial mediu brut, considerat indicator de referință pentru evaluarea gradului de adecvare.
Salarii mai mari de la 1 ianuarie pentru 1,8 milioane de angajați
Odată cu aplicarea acestei prevederi, între 25% şi 33% dintre salariaţii din România cu normă întreagă ar trebui să aibă venituri mai mari, de la 1 ianuarie 2025.