CNAIR trage de UMB! Când vrea să deschidă lotul 4 al Autostrăzii București Nord. Vezi cum arată acum (VIDEO)

Publicat: 09 oct. 2024, 16:17, de Marian Apipie, în Transporturi , ? cititori
CNAIR trage de UMB! Când vrea să deschidă lotul 4 al Autostrăzii București Nord. Vezi cum arată acum (VIDEO)
CNAIR trage de UMB: Când vrea să deschidă lotul 4 Pantelimon – Glina al Autostrăzii (A0) București Nord. Cum arată acum șantierul

Lotul 4 Pantelimon – Glina al Autostrăzii (A0) București Nord a ajuns la un stadiu fizic de doar 22%. Potrivit directorului CNAIR SA, Cristian Pistol, circulația pe acest tronson ar putea fi deschisă anul viitor, dacă antreprenorul se va mobiliza exemplar. Cei 4,47 km ai A0 Nord sunt construiți de UMB.

CNAIR îi cere constructorului UMB să tureze motoarele pentru a finaliza în 2025 lotul de 4,47 km al Autostrăzii (A0) București Nord. Directorul Companiei, Cristian Pistol, a postat, astăzi, și un video cu stadiul actual al lucrărilor de pe lotul 4 Pantelimon – Glina al Autostrăzii A0. Procentul de execuție a ajuns la 22%.

„A0 Nord, Lotul 4 (Pantelimon – Glina), a ajuns la un stadiu fizic de 22%! Constructorul român (UMB) este bine mobilizat, iar în luna noiembrie va putea începe lucrările și în zona lacului Cernica (conform condițiilor din Acordul de Mediu). Lotul 4 al A0 Nord are o lungime de 4,47 km, o valoare de 312,63 milioane de lei, fără TVA (finanțare prin PT), iar circulația pe acesta poate fi deschisă anul viitor, cu un efort suplimentar din partea antreprenorului roman“, a anunțat Cristian Pistol, pe Facebook. Lotul 4 al Autostrăzii București Nord va asigura și connexiunea semi-inelului nordic al A0 cu A2 București – Constanța.

Reamintim că pe 31 iulie s-a deschis circulaţia pe ultimii 10 km ai lotului 1 al A0 Sud (Autostrada de Centură a Capitalei). Se circulă, astfel, pe 33,23 km din cei 51 km ai semi-inelului sudic al A0. În schimb, sunt în întârziere lucrările de pe lotul 3 Bragadiru – Joița (17,96 km) al A0, executate de Aktor. Aici, termenul de deschidere asumat de antreprenor este 2024, dar stadiul fizic abia a depășit gradul de execuție de 75%.

Citește și: Retter s-a mișcat bine pe A7 Ploiești – Buzău! Au fost montate grinzile la structura 10. Când va fi gata lotul 1 (VIDEO)