Liberalii spun „adio” dialogului cu PSD, dar rămân la guvernare. Ciucă şi Ciolacu, de acord că Guvernul trebuie să funcţioneze până la alegeri
Conducerea liberalilor a decis, joi, întreruperea dialogului cu colegii de coaliţie de la PSD. În acelaţi timp, liderii PNL şi PSD s-au arătat de acord că Guvernul trebuie să funcţioneze până la alegerile prezidenţiale şi parlamentare.
La finalul unei şedinţe a Biroului Politic Naţional al PNL, care a avut loc la Parlament, liderul liberalilor, Nicolae Ciucă, a declarat că au fost analizate toate subiectele legate de ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă de timp.
„Am început cu prezentarea situaţiei politice la zi şi, desigur, am analizat toate subiectele legate de ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă de timp, inclusiv prezentarea deciziei şi aprobarea ei de către Biroul Politic în ceea ce priveşte întreruperea dialogului politic cu Partidul Social Democrat, concomitent cu luarea deciziei pentru a rămâne cu miniştrii şi secretarii de stat în continuare, pentru asigurarea actului de guvernare, în ideea în care vom continua să facem tot ceea ce ţine de noi pentru a putea să protejăm românii de orice abuz şi să ne îndeplinim obiectivele aşa cum au fost asumate prin programul de guvernare”, a precizat Nicolae Ciucă.
Întrebat dacă parlamentarii PNL vor semna moţiunea anunţată de USR, Ciucă a arătat că este vorba despre un demers lipsit de sens.
„Am fost foarte impresionat de această solicitare absolut politicianistă, pentru că în momentul de faţă oricine trebuie să se uite la două lucruri absolut exacte: cifrele parlamentare, prin care să putem să ducem la bun sfârşit un astfel de demers, şi timpul rămas până la momentul în care intră în procedură, se finalizează şi alegerile parlamentare.
Ca atare, este absolut lipsit de sens. Doar că am văzut că un lider de la USR a ieşit şi a spus că nu l-ar deranja să intre la guvernare cu PSD. Mai înţelege cineva ceva?”, a susţinut liderul PNL.
Ciolacu: Guvernul României trebuie să funcţioneze şi în campanie
Aflat într-o vizită la fabrica Mondelez, premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul României trebuie să funcţioneze şi în campania electorală.
Întrebat dacă a mai vorbit cu Nicolae Ciucă şi dacă crede că reacţia lui cu privire la ruperea coaliţiei ar putea veni ca un semnal din partea preşedintelui Iohannis, Ciolacu a răspuns:
„Nu, v-am spus şi ieri. Dar puteţi să mă întrebaţi. Dar nu e ruptură. Haideţi să înţelegem ceva: suntem în campanie electorală. Eu nu judec pe nimeni; constat, respect acest lucru, respect deciziile, nu am. Pe mine mă interesează un lucru fundamental: Guvernul României trebuie să funcţioneze şi în campanie electorală”.