Probleme pentru democrații americani: Kamala Harris nu are lipici la bărbați
Democrații sunt îngrijorați de faptul că vicepreședintele Kamala Harris nu reușește să cucerească alegătorii de sex masculin în ultimele săptămâni ale campaniei prezidențiale.
O serie de sondaje publicate săptămâna aceasta arată că, în timp ce Kamala Harris îl devansează pe fostul președinte Trump în rândul femeilor, ea nu îl depășește pe acesta în rândul alegătorilor de sex masculin. În unele cazuri ea se află în urma fostului președinte cu mai mult de 12 puncte procentuale în sondajele efectuate în state-cheie, notează The Hill.
Un sondaj New York Times/Siena College din această săptămână a arătat că Trump are un avans semnificativ față de Harris la nivel național, 51% la 40% în rândul alegătorilor de sex masculin.
Strategii democrați trag, de asemenea, un semnal de alarmă cu privire la faptul că partidul trebuie să își sporească sprijinul în rândul bărbaților de culoare și latino dacă dorește să îl învingă pe Trump, care și-a sporit sprijinul în rândul ambelor blocuri electorale.
Un sondaj USA Today/Suffolk University, publicat tot la începutul acestei săptămâni, a arătat că în Arizona, de exemplu, 51% dintre bărbații latino-americani cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani îl susțin pe Trump, în timp ce 39% o susțin pe Harris. Sprijinul pentru Trump este, de asemenea, în creștere în rândul bărbaților latino cu vârste cuprinse între 35-49 de ani din acest stat: 57% spun că îl susțin pe Trump, în timp ce 37% o susțin pe Harris.
„Are probleme cu sprijinul bărbaților din același motiv pentru care a avut și Hillary Clinton: pentru că există misoginie și idei învechite despre cine ar trebui să fie președinte”, a declarat strategul democrat Christy Setzer.