Un fond închis de investiţii cumpără o cotă importantă din acţiunile PAID, cele deţinute de companii de asigurări în faliment

Publicat: 12 oct. 2024, 19:02, de Ady Ivașcu, în ECONOMIE , ? cititori
Un fond închis de investiţii cumpără o cotă importantă din acţiunile PAID, cele deţinute de companii de asigurări în faliment
Un fond închis de investiţii cumpără o cotă importantă din acţiunile PAID, cele deţinute de companii de asigurări în faliment

O mişcare surprinzătoare pe pieţele financiare a fost raportată Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Un fond închis de investiţii alternative, listat la BVB, a cumpărat o cotă importantă din sistemul românesc de asigurare obligatorie a locuinţelor împotriva dezastrelor naturale – cutremur, alunecări de teren, inundaţii. Este vorba de pachetele de acţiuni deţinute de companii de asigurări în faliment, care încă figurează printre acţionari.

Fondul Infinity Capital Investments a cumpărat peste 20% din PAID

Potrivit unei raportări transmise BVB, fondul închis de investiţii alternative Infinity Capital Investments a achiziţionat, în mod direct şi indirect, un număr de 3.965.073 acţiuni reprezentând 20,50% din capitalul social al PAID S.A., în cadrul unor licitaţii publice de vânzare derulate în baza Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Infinity Capital Investments este fostul SIF Oltenia şi a precizat că cele 3.965.073 acţiuni au fost dobândite după cum urmează:

  • 2.901.273 acţiuni reprezentând 15% din capitalul social al PAID S.A. de către Infinity Capital Investments S.A., suma totală plătită fiind de 18.689.063 lei;
  • 1.063.800 acţiuni reprezentând 5,50% din capitalul social al PAID S.A. de către filiala Gravity Capital Investments S.A. (la care Infinity Capital Investments S.A. deţine 99,99% din capitalul social), suma totală plătită fiind de 7.534.476,90 lei. Fondurile necesare plăţii acestor acţiuni au provenit urmare a majorării capitalului social al Gravity Capital Investments S.A., prin aport în numerar, în cadrul căreia Infinity Capital Investments S.A. a subscris un număr de 880.000 acţiuni, în valoare totală de 8.800.000 lei.

PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale) este societatea care emite poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor PAD şi are ca acţionari 12 societăţi de asigurări de pe piaţa din România, autorizate să subscrie riscuri de catastrofe naturale, inclusiv societăţi în faliment.

Printre acţionarii PAID figurează societăţi precum City Insurance sau Euroins.

Exercitarea drepturilor specifice de acţionar se va realiza ulterior aprobării de catre Autoritatea de Supraveghere Financiară a calităţii de acţionar semnificativ şi a proiectului de achizţie aferent, a precizat Infinity Capital Investments.